Antena 3 CNN Actualitate A murit cunoscutul medic Sorin Lucian Puia, soțul actriței Dana Dogaru. Este al doilea partener pe care îl conduce la groapă

A murit cunoscutul medic Sorin Lucian Puia, soțul actriței Dana Dogaru. Este al doilea partener pe care îl conduce la groapă

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 21:01 30 Sep 2022 Modificat la 21:23 30 Sep 2022

Medicul primar, Sorin Lucian Puia de la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. dr. Panait Sîrbu”, din București a murit la 76 de ani, potrivit EVZ.

Acesta a fost cel de-al treilea soț al actriței Dana Dogaru. Din păcate, este şi al doilea partener pe care actriţa în vârstă de 69 de ani îl conduce pe ultimul drum.

"Eu am mai fost căsătorită cu Gelu Colceag şapte ani, dar nu ne-am înţeles.Pe cel de-al treilea soţ, care e un medic foarte bun, l-am întâlnit la o nuntă. S-a întâmplat să avem nevoie unul de altul şi, din fericire, au trecut 30 de ani de atunci”, a povestit aceasta într-un interviu.

Primul partener de viață al actriței Dana Dogaru, actorul Mihai Dogaru, a murit la 39 de ani, răpus de cancer pulmonar. S-a întâmplat la doar 3 ani după ce cei doi și-au unit destinele. Împreună cu acesta are o fată, pe nume Irina, scrie adevărul.ro.

 

Etichete: Sorin Lucian Puia
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole