Antena 3 CNN Actualitate Medicul Olga Simionescu: „Un om nu poate sta la serviciu opt ore cu mască. Se sufocă!”

Medicul Olga Simionescu: „Un om nu poate sta la serviciu opt ore cu mască. Se sufocă!”

<1 minut de citit Publicat la 18:28 23 Mai 2020 Modificat la 18:28 23 Mai 2020

„Un om când se duce la serviciu nu poate să stea opt ore cu masca aceea că se sufocă, mai ales dacă nu este un om antrenat, un medic, personal care toată ziua să poarte mască. Cred că pentru serviciu se vor impune reguli de izolare altfel, cu paravane”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, şeful Secţiei Dermatologie 1 a Spitalului Colentina, dr. Olga Simionescu.

Autorităţile spun că masca trebuie schimbată o dată la patru ore sau când se deteriorează.

„Masca nu trebuie în niciun caz spălată, nu e o lenjerie intimă să o spălăm, şi nu trebuie ţinută mai mult de două ore. În patru ore când porţi constant o mască te expui deja la iritaţii şi reacţii adverse dificile”, a mai spus medicul.

Prof. Dr. Simionescu explică şi că, dacă o persoană este afară, în spaţiu deschis şi face sport nu trebuie să poarte mască, pentru că trebuie să aibă acces neîngrădit la oxigen.

Starea de alertă a fost instituită pe 18 mai şi se încheie pe 16 iunie și, în toată această perioadă, este obligatorie purtarea măștii.

Sursă: Mediafax
Etichete: olga simionescu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole