Antena 3 CNN Actualitate Medicul Monica Pop îl desființează pe ministrul Nelu Tătaru. „Ceea ce a spus domnul ministru e absolut incredibil!”

Medicul Monica Pop îl desființează pe ministrul Nelu Tătaru. „Ceea ce a spus domnul ministru e absolut incredibil!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 11:00 31 Iul 2020 Modificat la 11:00 31 Iul 2020
Medicul Monica Pop îl desființează pe ministrul Nelu Tătaru. „Ceea ce a spus domnul ministru e absolut incredibil!”

Ceea ce a spus domnul ministru e absolut incredibil. Pai, dacă la niște laboratoare din Vest procentul de testări false e de 30%, cum adică la noi e de doar 3%? Pai da cine suntem noi din punctul ăsta de vedere față de alte țări civilizate care au comunicat clar. E enorm acest procent.

Nu ne-am confruntat acum cu problema asta. Este o problemă de la început. Producătorii de teste au spus că rata de eroare e de 30 – 40%. Atunci nu ar fi mai normal să îi testăm de două ori în loc să îi diagnosticăm cu un test? Ajungem să internăm oameni despre care nu știm sigur că sunt bolnavi și se îmbolnăvesc acolo”, a declarat medicul, potrivit ciao.ro.

Monica Pop, revoltată de testele COVID false: "Aşa s-ar elimina marea majoritate a erorilor! Nu aşa ar fi corect?"

Medicul Monica Pop spune că testele pentru COVID au un procent de eroare recunoscut şi se arată revoltată de faptul că bolnavii au nevoie de două teste negative pentru a se putea externa, în timp ce la internare e nevoie numai de unul singur.

În felul acesta, ar fi mai corect, este de părere medicul Pop şi s-ar evita infectarea unor falşi bolnavi în spital.

"Procent de eroare recunoscut la teste! Şi nu semnificativ!

Monica Pop: Aşa s-ar elimina marea majoritate a erorilor!

Atunci, dacă pentru externare e nevoie de două teste negative succesiv, pentru confirmare de ce nu ar trebui tot două teste, pozitive succesiv, la 24 de ore interval? Nu aşa ar fi corect?

Normal ar fi ca orice test pozitiv să fie repetat după 24 de ore. La acelaşi sau la alt laborator. Ar fi muuult mai corect şi muuult mai puţin costisitor. Şi s-ar elimina marea majoritate a erorilor!

Pop: E risc pentru pozitivi ca testul să fie fals şi să ia COVID în spital

Altfel e risc pentru orice pozitiv ca testul să fie fals şi să fie internat de sănătos! Perfect pentru a se infecta în contact cu adevăraţii pacienţi!", a scris medicul Monica Pop, miercuri, pe pagina de Facebook.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), până miercuri, 2.269 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat. La ATI sunt internați 377 de pacienți, iar numărul este mai mare cu 24 de cazuri decât cel raportat marți.
 

Etichete: Monica Pop
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole