Antena 3 CNN Life Medicul Mihaela Bilic explică care este singurul secret pe care trebuie să-l ştiţi pentru a slăbi uşor

Medicul Mihaela Bilic explică care este singurul secret pe care trebuie să-l ştiţi pentru a slăbi uşor

2 minute de citit Publicat la 14:37 09 Ian 2018 Modificat la 14:37 09 Ian 2018

Mulți dintre noi cel mai probabil ne chinuim mult să dam jos cele câteva kilograme acumulate cu ocazia Sărbătorilor. Medicul nutriționist Mihaela Bilic ne explică ce trebuie să facem pentru a slăbi. Este mai simplu ca niciodată. Trebuie doar să vrem.

”Când nu putem schimba obiceiul, e musai să schimbăm eticheta! Fiecare început de an e mai greu…şi pe cântar şi legat de tot ce presupune planuri, aşteptări, dorinţe, decizii. Încercăm să ne comportăm diferit, să renunţăm la obiceiuri greşite, să modificăm ritualuri sau să deprindem atitudini noi, însă de cele mai multe ori eşuăm în ceea ce s-ar numi “schimbarea” propriei fiinţe, a felului de a fi. Dincolo de efort şi voinţă, obosim să ne tot luptăm cu noi, deşi demersul este unul pozitiv, care ar trebui să ne aducă o stare de bine ca rezultat.

Se vede treaba că ceea ce considerăm noi a fi “de bine” nu este perceput ca atare de fiinţa noastră, altfel nu s-ar împotrivi. Nu există un consens în ceea ce priveşte evaluarea faptelor: mâncăm pentru că ne place, deci e de bine, însă exagerăm cu mâncarea şi atunci e de rău. Chiar dacă pare absurd, avem o logică de copii de grădiniţă: din moment ce un aliment/medicament ne face bine, ne gândim că mărind doza mărim şi efectul benefic. Ei bine e tocmai pe dos, la doză mai mare nu cresc decât efectele secundare negative.

Slăbitul şi abţinerea de la mâncare par a fi situaţii fără leac, tocmai din cauza “etichetării” lor greşite: instinctul nostru consideră că e greşit să te abţii sau să slăbeşti şi, ca urmare, ne sabotează eforturile. Şi cum instinctele nu pot fi schimbate, ar părea că situaţia e fără ieşire. Ce rămâne de făcut? Cu ajutorul minţii să ne păcălim instinctele!

Explicaţie: plăcerea este elementul care ne guvernează viaţa, tot ceea ce facem şi are ca rezultat plăcerea poate deveni un obicei fără a fi nevoie de efort, luptă, voinţă; nu ne rămâne decât să definim ca plăcere evitatul alimentelor, săritul peste mese, stomacul gol, senzaţia de foame, într-un cuvânt să ne prefacem că mâncăm. Dacă înlocuim plăcerea de a mânca cu plăcerea de a evita mâncarea avem şansa să scăpăm definitiv de obsesia curei de slăbire. Cu siguranţă nu e uşor, înseamnă o atitudine diametral opusă faţă de interesul pe care îl acordăm în prezent mâncării.

Dar dacă obiectivul nostru central devine ne-mâncatul, vom şti automat ce avem de făcut. E ca atunci când te hotărăşti să ţii post, ai o detaşare aparte, nimic nu te mai ispiteşte.

Părerea mea e că greşim dorindu-ne să slăbim, cred că obiectivul ar fi să ne oprim din mâncat…kilogramele vor dispărea ca o consecinţă fireasca a faptelor noastre” a scris medicul pe Facebook. 

Etichete: slabit mancare dieta
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole