Cu toate acestea, există riscul ca cele de foarte mici dimensiuni să nu poată fi observate. De aceea, după revenirea dintr-o ieșire în natura, este important să ne verificăm foarte bine, din cap până-n picioare.
"Cred că n-ar trebui să fim atât de îngrijorați sau să intrăm în panică. Aici discutăm de prudență. Până la urmă, este important să previi. Autorităţile ar trebui să ia măsuri în acest sens, iar noi, ca indivizi, ar trebui să purtăm haine care să ne acopere cât mai mult din suprafaţa corpului.
Dacă observăm o căpuşă şi dacă avem dexteritate şi putem să o scoatem singuri, ideal ar fi s-o facem, dar să o scoatem în întregime. Dacă nu, putem merge la cel mai apropiat cabinet. Se vor întâmpla două lucruri aici: se scoate căpuşa şi se primeşte profilaxie cu antibiotic.
Vreau să subliniez faptul că cele mai multe dintre căpușe nu sunt infectate, deci nu ne fac rău. Totodată, căpuşele nu transmit doar borelioză, ci şi de babesioză, encefalită de căpuşă, febră butonoasă s.a.m.d.", a spus medicul Adrian Marinescu, în cadrul rubricii Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea.
Unde putem intra în contact cu căpușele
- păduri, pajiști, câmpuri,
- sport în aer liber, la pescuit
- parcuri urbane, pe alei
- terenuri de joacă, locuri special amenajate pentru câini
- zone verzi stufoase, împădurite
- festivaluri, evenimente în aer liber, campinguri
Cum ne putem proteja de căpușe
- pantaloni/mâneci lungi
- îmbracăminte deschisă la culoare
- introduceți pantalonii în șosetă
- pălărie cu boruri largi
- repelenți pentru căpușe
- tundeți întotdeauna iarba în grădină
- duș aprox. doua ore înainte de a merge afară
Ce facem în caz că ne-a mușcat o căpușă
- căpușa nu trebuie “dezșurubată”
- prindem cu o pensetă neascuțită și o tragem din piele ferm
- evități orice soluție care implică sufocarea/strângerea căpușei
- NU ungeți cu ulei căpușa
- NU pulverizatăți cu insecticid
- locul mușcăturii de căpușă trebuie dezinfectat
Simptomele muşcăturii de căpuşă
- durere/umflătură în zona afectată
- iritație
- senzaţie de arsură în locul mușcăturii
- bășici
- dificultăți în a respira în cazul unei mușcături severe
Căpușele pot transmite boli
- Boala Lyme sau borelioză
- Tularemia
- Erhlichioza
Bolilele transmise de căpușe prezintă numeroase simptome
- roșeață/iritatie zona afectată
- iritație pe întreaga suprafață a corpului
- gât înțepenit
- dureri de cap
- greață
- slăbiciune în întreg corpul
- dureri musculare/articulare
- febră
- frisoane
- noduri limfatice umflate
Important atunci când vrei să îndepărtezi căpuşa este să nu apeşi foarte tare pentru că rişti să o rupi. În plus, trebuie să fie şi o rotaţie. Ce-i drept, nu este atât de simplu.
Dintre cei care fac Boala Lyme, 95% au forme ușoare sau forme medii care se rezolvă. Acele cazuri severe care presupun formă prelungită, cronice cu afectare neurologică, înseamnă undeva la 5%.
Într-un interval de o lună, apare o zonă roşie. Un eritem care apare nu neapărat în locul muşcăturii. Acest semn ar putea să ne orienteze mai mult către diagnostic.
Cât despre ploşniţele de saltea, nu există dovezi ştiinţifice cum că ar transmite boli infecţioase, deși s-a discutat la un moment dat că inclusiv lepra ar putea să fie luată în calcul.", a mai spus medicul.
Așadar, de fiecare dată când ieșiți la iarbă verde sau mergeți într-o drumeție, aveți grijă ce haine purtați și nu uitați să folosiți un spray contra insectelor cu care să vă dați la intervale cuprinse între 1 și 3 ore. De asemenea, aveți grijă și la protecția copiilor și folosiți produse speciale destinate acestora.