Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Medicii spun în sfârşit adevărul: Ce păţeşti dacă îţi scoţi alunițele cu laserul

Medicii spun în sfârşit adevărul: Ce păţeşti dacă îţi scoţi alunițele cu laserul

1 minut de citit Publicat la 15:54 20 Ian 2016 Modificat la 15:54 20 Ian 2016
Îndepărtarea unei alunițe de pe piele prin utilizarea laserului ar trebui să fie discutată în prealabil, cu atenție, de pacient cu medicul, pentru că procedura are unele dezavantaje, recomandă un dermatolog german, membru al Asociației profesionale a dermatologilor germani, citat de agenția DPA.

Pigmenții ar putea să rămână în piele, sub porțiunea unde s-a intervenit cu laser, ceea ce ar duce la creșterea din nou a aluniței chiar la dimensiuni mai mari decât înainte, a avertizat Jesper.

Îndepărtarea cu bisturiul poate fi de preferat în unele cazuri. Extrem de comune și de obicei inofensive, alunițele apar de multe ori ca mici pete întunecate maro și sunt cauzate de grupuri de celule pigmentate.

Niciun test pe eșantioane de țesut nu se efectuează după îndepartarea lor cu laserul cosmetic, astfel încât pacientul nu va fi niciodată sigur 100 % că alunița nu a fost canceroasă, a adăugat Jesper. El a spus că un medic bun va explica aceste dezavantaje înainte de efectuarea unei proceduri medicale cu laser pentru îndepărtarea unei alunițe.

Dermatologul german a menționat că pacienților mai tineri trebuie să li se explice riscurile îndepărtării alunițelor. Tinerii sunt mai predispuși decât persoanele mai în vârsta să își „vindece excesiv rănile”, ceea ce, în cazul alunițelor, poate duce la cicatrici în relief și inestetice, mai notează agenția DPA.

Etichete: alunite laser
Citește mai multe din Viață sănătoasă
» Citește mai multe din Viață sănătoasă
TOP articole