Antena 3 CNN Externe Sute de medici ai unei țări s-au infectat cu Covid-19, deși sunt vaccinați

Sute de medici ai unei țări s-au infectat cu Covid-19, deși sunt vaccinați

Alexandru Negrici
3 minute de citit Publicat la 13:51 17 Iun 2021 Modificat la 13:51 17 Iun 2021

Zeci de medici se află în spital, cu febră mare și cu scăderea nivelului de saturație a oxigenului.

Asta deși majoritatea medicilor infectați sunt asimptomatici și auto-izolați, a declarat marți Badai Ismoyo, șeful biroului de sănătate al unui district din Java centrală.

Districtul Kudus se luptă cu un focar despre care se crede că este cauzat de varianta Delta a virusului (mult mai transmisibilă), care a împins ratele de ocupare a paturilor de la ATI la peste 90%.

Reprezentând un grup prioritar, lucrătorii din domeniul sănătății din Indonezia au fost printre primii care au fost vaccinați atunci când a început procesul de inoculare, din ianuarie.

Aproape toți au primit vaccinul Covid-19 dezvoltat de compania chineză biofarmaceutică Sinovac, potrivit Asociației Medicale Indoneziene (IDI).

În timp ce numărul medicilor din Indonezia care au murit din cauza Covid-19 a scăzut semnificativ (de la 158 de decese în ianuarie până la 13 în luna mai), potrivit grupului de inițiativă LaporCOVID-19, experții în sănătate publică spun că numărul spitalizărilor din Java este îngrijorător.

„Datele arată că au varianta Delta, deci nu este de mirare că rata infecțiilor este mai mare decât înainte, deoarece, după cum știm, majoritatea lucrătorilor din domeniul sănătății din Indonezia au primit Sinovac și încă nu știm încă cât de eficient este (n.r. acest vaccin) în lumea reală, împotriva variantei Delta ”, a spus Dicky Budiman, un epidemiolog de la Universitatea Griffith din Australia.

Eficiența vaccinului Sinovac

Vaccinul chinez și-a asigurat primele autorizații de urgență, în afara țării, la sfârșitul anului trecut și a fost apoi utilizat în întreaga lume. Adunând dozele administrate în China, dar și peste hotare, Sinovac poate fi cel mai utilizat vaccin Covid-19 la nivel global.

Dar rezultatele majorității studiilor care au început să apară anul trecut, au confirmat îngrijorările timpurii, conform cărora protecția pe care o oferă nu este la fel de bună ca cea conferită de vaccinurile Pfizer și Moderna.

Vaccinul chinezesc este diferit față de Moderna și Pfizer, care utilizează ARN messenger (ARNm), material genetic care oferă celulelor instrucțiunile pentru montarea apărării împotriva coronavirusului. 

Sinovac a dezvoltat vaccinuri Covid inactivate, folosind o versiune neutralizată a coronavirusului pentru a genera imunitate.

SinoVac, producătorul vaccinului CoronaVac, care este utilizat în Indonezia, Brazilia și Chile, printre alte locuri, a întârziat publicarea datelor sale de testare de mai multe ori, înainte de a împărtăși în cele din urmă rezultatele studiilor realizate asupra a 25.000 de participanți, în februarie 2021.

O revizuire a datelor studiilor sale, din Hong Kong, a arătat o rată de eficacitate de aproximativ 62%, în timp ce Institutul Butantan din Brazilia, care a testat vaccinul pe personalul medical din prima linie, a demonstrat o eficacitate de 51% împotriva bolilor ușoare și de 100% împotriva spitalizării.


Studiile mai mici din Turcia și Chile au dus la rate mai ridicate de protecție împotriva formelor ușoare de boală.

Organizația Mondială a Sănătății a validat la 1 iunie vaccinul Sinovac, însă doar pentru utilizarea acestuia în situați de urgență.

„Lumea are nevoie disperată de mai multe vaccinuri COVID-19, pentru a rezolva uriașa inechitate la acces, din întreaga lume”, a declarat dr. Mariângela Simão, asistent-director general al OMS pentru acces la produsele de sănătate. „Îi îndemnăm pe producători să participe la Facilitatea COVAX, să își împărtășească cunoștințele și datele și să contribuie la aducerea pandemiei sub control”, s-a arătat în comunicatul oficial de atunci.

Totuși, valurile de cazuri din ultima perioadă, în locuri cu un nivel ridicat de vaccinări cu Sinopharm și SinoVac, pe cap de locuitor, au ridicat îngrijorări. Concluziile acestora au arătat că serurile chinezești au o eficiență mai mică în lumea reală decât ar fi putut spera oficialii.

Un studiu din aprilie, al Universității din Chile, a evaluat eficacitatea unei doze unice de vaccin Covid-19 la doar 3% pentru protejarea împotriva infecției simptomatice, pe baza unei examinări a șapte milioane de persoane vaccinate.

Etichete: indonezia
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole