Antena 3 CNN Life Sănătate Medicii români continuă să plece din ţară, însă nu din cauza salariilor, ci din cauza condiţiilor din spitale

Medicii români continuă să plece din ţară, însă nu din cauza salariilor, ci din cauza condiţiilor din spitale

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 08:29 22 Aug 2023 Modificat la 08:29 22 Aug 2023

La nivel național, chiar dacă salariile au crescut considerabil, specialiștii continuă să plece peste hotare. Vor să lucreze în spitale curate și dotate cu aparatură necesară. Ultima raportare a Eurostat centralizează situația anului 2021 și arată că la nivelul Uniunii Europene erau aproximativ 1,82 de milioane de medici practicanți.

Cei mai mulţi medici sunt în țările dezvoltate - 377.000 în Germania, 243.000 în Italia, 216.000 în Franța şi 213.000 în Spania. Însă nu acestea sunt statele care au acoperirea cea mai bună când vine vorba de personalul medical. Cei mai mulți medici la 100.000 de locuitori sunt în Grecia 629, Portugalia 562 şi Austria 540.

Cele mai scăzute rate au fost înregistrate în Franța 318,3, Belgia 324,8 și Ungaria 329,8.

Citeşte şi: FACIAS demască abuzurile instituțiilor statului: Realitatea este una dezastruoasă

România avea 350 de medici la 100.000 de locuitori. Dacă în urmă cu 10-15 ani specialiștii plecau din România din cauza salariilor mici, acum aleg să meargă peste hotare din cauza condițiilor din spitalele noastre.

Avem unități sanitare vechi, unele de peste 100 de ani, în care medicii nu au aparatura necesară pentru a-și trata pacienții.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole