Antena 3 CNN Actualitate Reacţia medicilor de familie, după declaraţia ministrului Sănătăţii: ''Nu putem să mergem la domiciliul pacienţilor asimptomatici!''

Reacţia medicilor de familie, după declaraţia ministrului Sănătăţii: ''Nu putem să mergem la domiciliul pacienţilor asimptomatici!''

Iulia Gorgorin
<1 minut de citit Publicat la 15:39 11 Oct 2020 Modificat la 15:39 11 Oct 2020

Medicii de familie spun că nu au echipamente potrivite pentru a ţine virusul la distanţă, în condiţiile în care Nelu Tătaru a anunţat că românii declaraţi pozitiv, asimtomaticii, sau cei fără comorbidităţi, vor fi evaluaţi la domiciliu de către aceştia.

''Suntem conştienţi de gravitatea situaţiei şi facem un apel suplimentar către toată populaţia, să respecte nişte reguli care să împiedice extinderea nemăsurată a acestei pandemii, care din păcate va duce la multe victime.

Vreau să precizez foarte clar, că nu putem să mergem la domiciliul lor, pentru că nu avem maşini dezinfectate!

Nu avem costumaţia potrivită pentru a merge la un pacient pozitiv şi nici condiţiile de a ne schimba, ca să nu ne infectăm nici noi şi nici ceilalţi pacienţi. Suntem deja epuizaţi şi nu e vorba numai de noi. Sunt convinsă că anesteziştii, cei de la Terapie Intensivă, infecţioniştii sau pneumologii sunt şi mai epuizaţi.

Nelu Tătaru: Asimtomaticii vor fi evaluaţi la domiciliu!

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că pacienţii confirmaţi pozitiv, dar asimtomatici, vor fi evaluaţi la domiciliu şi vor fi monitorizaţi fizic de către medicii de familie.

Citiţi şi: Tătaru, anunț important de ultimă oră: ”Nu luăm în calcul carantinarea Bucureștiului”

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole