Antena 3 CNN Actualitate Locale Medic, șef de secție din Spitalul de Psihiatrie Sibiu, acuzat că lua mită de la pacienţi

Medic, șef de secție din Spitalul de Psihiatrie Sibiu, acuzat că lua mită de la pacienţi

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 16:38 26 Oct 2023 Modificat la 16:38 26 Oct 2023

Totul a ieşit la iveală în urma unor percheziții domiciliare în Sibiu, care au dus la identificarea unor fapte de corupție săvârșite de un medic, şef de secţie în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu. 

Astfel s-a descoperit că medicul primea mită, dar și alte bunuri, pentru a-și face meseria în domeniul psihiatric. 

"În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale faţă de suspect cu privire la săvâşirea a nouă infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 6 din Legea 78/2000, infracţiuni constând în aceea că în perioada februarie-iulie 2023, medicul, şef de secţie în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Gheorghe Preda”, a primit sume de bani cuprinse între 200 şi 500 lei precum şi produse alimentare şi nealimentare, în legătură cu îndeplinirea unor îndatoriri ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, respectiv acordarea actului medical în domeniul psihiatric”, spune prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Mihaela Ruginosu

În prezent, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au loc audieri ca urmare a punerii în executare a mai multor mandate de aducere emise de procuror.

Dosarul penal a fost înregistrat în urma unui apel la Call Center-ul Anticorupție 0800.806.806.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole