Medicul atenţionează, într-o înregistrare video postată pe Facebook, că cei mai mulți dintre cei care vor muri în valul patru al pandemiei sau vor face forme grave ale bolii sunt cei care acum râd de vaccin şi emit tot felul de teorii ale conspiraţiei.
"Şi România, dar şi întreaga lume este lovită acum de cel de-al patrulea val cu această nouă tulpină a Sars CoV-2, care este Delta.
Din păcate, iar începem să rămânem fără locuri în spital pentru pacienţii cu COVID.
Dr. Radu Crişan: "Cei care vor muri în valul 4 sunt cei care aruncă măştile şi vin cu teorii ale conspiraţiei"
Cei care vor muri în valul patru de COVID, cu varianta Delta în România, sunt cei care acum comentează şi refuză vaccinarea, ne fac vânduţi şi spun că sunt hărţuiţi.
O mare parte din cei care vor muri sau vor face forme grave la Terapie intensivă în România sunt cei care acum râd şi emit tot felul de teorii ale conspiraţiei.
Sunt cei care protestează, îşi aruncă măştile şi spun că este o plandemie, cum aţi mai auzit această sintagmă. Aceştia sunt cei care vor sfârşi în acest val patru”, a atenţionat, duminică, medicul ieşean Radu Crişan.
Scade numărul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID
Un număr de 6.871 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, iar în total avem 4.925.236 de români cu schema completă de la începutul campaniei.
Sâmbătă, peste 10.000 de oameni au fost vaccinați în România, dintre care peste 6.000 cu prima doză, a transmis CNCAV.
În ultimele 24 de ore au fost 4 reacţii adverse la vaccin.