Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Un medic neurolog român arată cum este afectat creierul de gelozie. Ce a descoperit când a analizat RMN-urile funcționale

Un medic neurolog român arată cum este afectat creierul de gelozie. Ce a descoperit când a analizat RMN-urile funcționale

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 15:29 03 Apr 2023 Modificat la 15:29 03 Apr 2023

Descoperirea a fost făcută de medicul neurolog în urma analizării creierelor persoanelor care suferă de gelozie. Se pare că această emoție puternică face ca în creier să se activeze mai mulți ganglioni bazali, talamus și alte asemenea structuri.

"Până la un punct, sentimentul de gelozie poate fi un stabilizator al unei relații amoroase (cum se spune în popor, 'un pic de gelozie nu strică'), dar gelozia care trece peste acel 'punct' devine patologică, dezadaptativă (gelozie morbidă), distrugând relații.

Cu atât activarea structurilor cerebrale evidențiate mai sus e mai mare, în cazul în care apar gânduri că partenerul ar putea fi atras de altcineva.

Citește și: Exercițiile fizice, de două ori mai eficiente în depresie, anxietate și stres, decât psihoterapia sau medicamentele. Concluziile unui studiu recent

Pentru că până la urmă totul e biologie, modul în care creierul nostru răspunde la sentimentul de gelozie prin activarea mai mult sau mai puțin puternică a unor regiuni cerebrale, ne dictează comportamentul.

Priviți imaginile, pentru că așa arată gelozia în creierul nostru !

Imaginile au fost obținute făcând RMN- uri funcționale la persoane ce se simțeau geloase pe parteneri.

Sentimentul de gelozie produce activări la nivelul anumitor structuri din creier (ganglioni bazali, talamus etc.), activări pe care le puteți observa pe aceste imagini sub forma diverselor nuanțe de culoare cuprinse între galben și roșu“,  a transmis medicul Cristina Căliman.

Citește mai multe din Viață sănătoasă
» Citește mai multe din Viață sănătoasă
TOP articole