"La iarnă vom avea ceea ce eu numesc "triple jeopardy" (pericol triplu - n.r), adică avem şanse să ne infectăm în acelaşi timp cu influenza, care este gripa, cu COVID-19 şi toată lumea ştie că după aceste infecţii virale, pacienţii fac pneumonii bacteriene cu pneumococ, şi de multe ori cu stafilococ", a spus medicul Alexie, potrivi mediafax.ro.
Specialistul ne spune că cea mai bună cale pentru a ne ţine departe de problemele de sănătate este vaccinarea antigripală şi antipneumococică.
Oamenii cu vârsta de peste 65 de ani trebuie vaccinaţi pentru pneumococ, bacteria care produce cele mai frecvente pneumonii, sfătuieşte doctorul de la Las Vegas.
Şi pentru pacienţii între 19 şi 65 de ani care au boli cronice, aceleafecşiuni sunt un risc pentru COVID-19.