Antena 3 CNN Actualitate Medic de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi, demis. Şi-a internat părinţii 1.229 de zile în 6 ani

Medic de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi, demis. Şi-a internat părinţii 1.229 de zile în 6 ani

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 09:08 05 Noi 2022 Modificat la 09:08 05 Noi 2022

Managerul Spitalului "Sf. Spiridon", prof. univ. dr. Daniel Vasile Timofte, a anunţat, printr-un comunicat de presă, că s-a decis încetarea exercitării atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei de medic şef al Secţiei Clinice Dermatovenerologie de către prof. univ. dr. Laura Gheucă Solovăstru şi preluarea acestora de către dr. Alina Stincanu.

Decizia a fost luată după ce o comisie a constatat că medicul Laura Gheucă Solovăstru şi-a internat părinţii în clinica pe care o conducea, în loc să îi interneze la o secţie de paliaţie.

Conform raportului comisiei, în perioada 2016 - 2022, pacientul Nicolae Solovăstru a avut 20 de spitalizări, între 15 şi 85 de zile, însumând 927 de zile, trei reinternări fiind la distanţă de două - trei zile. De asemenea, în perioada 2016 - 2022, pacienta Rodica Solovăstru a avut 12 spitalizări, între 3 şi 47 de zile, însumând 302 zile.

Laura Gheucă Solovăstru şi-a internat părinţii în clinica pe care o conducea

În urma celor constatate de comisie, conducerea Spitalului "Sf. Spiridon" va implementa un sistem de alerte InfoWorld, care să semnaleze spitalizările prelungite, urmând ca lunar să se facă analiza acestora.

Conducerea spitalului dă asigurări că va continua verificările şi din punct de vedere financiar-contabil, iar în situaţia în care se va constata existenţa unui prejudiciu se vor aplica măsurile legale care se impun. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole