Medicul din Târgu Jiu, cu un salariu de 15.000 de lei pe lună, nu concepea să intre în sala de operaţie fără să primească şpagă de la bolnavi sau de la familiile acestora, însă totul s-a terminat astăzi atunci când poliţiştii au descins la spital.
Într-un dosar de corupţie, ofiţerii de Poliţie au făcut percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, vizat fiind medicul Gheorghe Neaţă.
Potrivit unor surse, medicul este acuzat de numeroase fapte de corupţie, în principal luare de mită de la pacienţii pe care îi opera.
Medicul Gheorghe Neaţă a fost reţinut chiar în spital, în urma percheziţiilor, şi dus ulterior la audieri în faţa procurorului de caz. Ulterior, el va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare.
Gheorghe Neaţă nu se află la primul scandal.
În anul 2005, medicul din Târgu Jiu a fost condamnat la închisoare cu suspendare şi obligat să plătească 80.000 de lei drept daune unui pacient, după ce a efectuat o anestezie, în locul specialistului, iar pacientul a rămas paralizat.
În ciuda gravităţii faptei de care a fost acuzat şi ulterior condamnat, medicul Gheorghe Neaţă a continuat să opereze pentru că reprezentanţii Colegului Medicilor din România nu i-au retras dreptul de practică.