Antena 3 CNN Actualitate Un cunoscut medic s-a aruncat de pe un bloc din Bucureşti şi a murit

Un cunoscut medic s-a aruncat de pe un bloc din Bucureşti şi a murit

Laura Dinu, Corina Matlinschi
<1 minut de citit Publicat la 14:19 29 Sep 2022 Modificat la 08:34 30 Sep 2022

Din primele informații, ar fi vorba despre medicul chirurg, Radu Mirică. Conform unor surse, acesta ar fi suferit de depresie.

”În data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 10:15, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Secția 9 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat, s-ar fi precipitat de la un etaj superior al unui bloc, situat în Sectorul 2.

La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști din cadrul secției.

În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul bărbatului, în vârstă de 34 de ani.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, este comunicatul poliției. 

Potrivit cunoscuților, bărbatul suferea de depresie. 

Etichete: medic sinucidere
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole