Antena 3 CNN Actualitate Dr. Adrian Marinescu, despre redeschiderea şcolilor: "Mare atenţie! Dacă lucrurile nu vor merge suficient de bine, vor fi luate măsuri imediate"

Dr. Adrian Marinescu, despre redeschiderea şcolilor: "Mare atenţie! Dacă lucrurile nu vor merge suficient de bine, vor fi luate măsuri imediate"

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 12:55 03 Feb 2021 Modificat la 12:55 03 Feb 2021

Masca nu este suficientă, spune medicul, astfel că este nevoie şi de o igienă riguroasă, dar şi de păstrarea unei distanţe fizice. În plus, testarea nu este deloc de neglijat.

"Cei mai mulţi părinţi şi-au dorit începerea şcolii, şi eu sunt părinte, copilul meu de 11 ani va începe şi el şcoala. Sigur că e altceva să fie planul fizic.

Eu cred că putem găsi un echilibru, e foarte uşor să dăm un răspuns cu da sau nu, dar putem găsi acel echilibru dacă respectăm măsurile. 

Mare atenţie, fiecare şcoală trebuie să ia în calcul că poate să respecte regulile, şi nu numai masca, şi regulile de igienă, şi distanţarea. Şi trebuie o supraveghere atentă. 

Dacă lucrurile nu vor merge suficient de bine la o anumită şcoală, bineînţeles că vor fi luate măsuri imediate", a spus dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist la Institutul Matei Balş, miercuri, la Antena 3.

Iohannis: Școlile se redeschid din 8 februarie, în funcție de incidența COVID

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi seara, în urma unei ședințe avute la Cotroceni cu premierul, ministrul Sănătății și cel al Educației, că şcolile se redeschid din 8 februarie, în funcție de incidența cazurilor de COVID din fiecare localitate.

"Începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. 

Evident că trebuie să respectăm situația din fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte, noi ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure și pentru copii și pentru dascăli", a spus președintele Iohannis.

În localitățile în care sunt puține cazuri de COVID, așa-numitul scenariu verde, toți copiii merg fizic la școală, la grădiniță, și ciclu primar, și gimnaziul și liceul.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole