O doctoriță a fost transferată de urgență cu elicopterul SMURD la Spitalul din Suceava după ce a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se află la un curs de specializare la Spitalul Județean Mureș.
Femeia, în vârstă de 50 de ani, lucrează la Serviciul de Ambulanță.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului din Suceava a precizat că pacienta a fost supusă, imediat după aterizare, unei intervenții chirurgicale.
Spitalul Clinic din Târgu Mureș nu avea posibilitatea de a efectua această procedură şi a solicitat Spitalul din Suceava.
Elicopterul a aterizat la ora 10:30, sâmbătă, iar la ora 10:45 pacienta a beneficiat de procedura de trombectomie (procedură minim invazivă ce extrage un cheag de sânge care blochează fluxul într-o arteră).