Antena 3 CNN Sport JO2016 Medalie cucerită de un sportiv român la Jocurile Olimpice. I-a fost acordată după opt ani

Medalie cucerită de un sportiv român la Jocurile Olimpice. I-a fost acordată după opt ani

<1 minut de citit Publicat la 20:46 26 Noi 2016 Modificat la 20:46 26 Noi 2016

Ştefan Gheorghiţă a devenit medaliat cu bronz la Jocurile OIimpice din Beijing 2008 (categoria 74 de kilograme), după o decizie adoptată sâmbătă de Federaţia Internaţională de Lupte, scrie ProSport. 

Medliatul cu argint al categoriei, Soslan Tighiev (Uzbekistan), a fost depistat pozitiv, la reanalizarea probelor, săptămâna trecută.

La Beijing, Ştefan a pierdut în primul tur cu Soslan Tighiev din Uzbekistan, adversarul românului a avansat până în finală, iar Gheorghiţă a ajuns în recalificări. În meciul pentru medalia de bronz, soţul Corinei Căprioriu a pierdut în faţa unui luptător din Belarus, care, la rândul lui, cedase în faţa sportivului din Uzbekistan.

„Eu susţin un sport curat! Sincer, nu mă mai aşteptam ca la opt ani de la momentul Beijing să mai vină această medalie. S-a făcut dreptate! Această medalie îmi va asigura o viaţă mai liniştită şi pot să spun că mi-am făcut un cadou frumos de Crăciun”, a declarat pentru Pro Sport Ştefan Gheorghiţă.

Etichete: Jocurile Olimpice
Citește mai multe din JO2016
» Citește mai multe din JO2016
TOP articole