Un meci unic va avea loc între doi luptători aflați în scaun cu rotile. Este vorba despre o partidă de box în premieră.
Militarul veteran Ionuț Butoi, imobilizat în scaun cu rotile, va intra în ring alături de fostul campion național Nicolae Stan, ajuns și el în scaun cu rotile, după ce a fost înjunghiat în spate, pe stradă.
„M-am pregătit destul de bine, dar va fi un demonstrativ ca oamenii să înțeleagă că pot face sport. Va fi o promovare a boxului în fotoliul rulant. Dacă noi putem merge înainte și ei pot merge înainte. Chiar dacă au probleme, cred că le pot depăși”, a precizat pentru Antena 3, Ionuț Butoi, campion la tir la Jocurile Paralimpice de la Toronto.