Antena 3 CNN Externe Mecanicii unui tren din Turcia au oprit garnitura ca să stingă flăcări în pădurea prin care treceau

Mecanicii unui tren din Turcia au oprit garnitura ca să stingă flăcări în pădurea prin care treceau

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 09:17 08 Aug 2021 Modificat la 10:09 08 Aug 2021

Mecanicii unui tren au oprit garnitura când au văzut flăcări în arbuștii din apropierea căii ferate, au coborât cu extinctoarele și au pornit din nou la drum, doar după ce s-au convins că au înlăturat amenințarea focului.

Incendiile de vegetaţie continuă în Turcia. 13 focare sunt scăpate de sub control

Echipele pentru intervenţii de urgenţă din Turcia au continuat sâmbătă lupta cu cele mai grave incendii de vegetaţie de mai bine de un deceniu, 13 dintre acestea arzând în continuare necontrolat.

Turcia luptă împotriva incendiilor de 11 zile consecutive, pe fondul temperaturilor în creştere.

Incendii masive afectează patru oraşe din regiunea Mării Egee şi unul din cea a Mării Negre, a precizat ministrul agriculturii şi silviculturii, Bekir Pakdemirli, vineri seara pe Twitter.

Ţara s-a confruntat cu 222 incendii în 47 de oraşe şi provincii începând din 28 iulie, a adăugat Pakdemirli.

Incendiile continuă să facă ravagii în special de-a lungul oraşelor de coastă Mugla şi Aydin.

În timpul nopţii, flăcările au cuprins districtele Koycegiz şi Milas din provincia Mugla, în trei cartiere fiind ordonată evacuarea, au declarat sâmbătă autorităţile locale.

Biroul pentru dezastre și urgențe al Turciei a anunțat că trei persoane au fost ucise - inclusiv un bătrân de 82 de ani care locuia singur.

Postul de televiziune NTV a anunțat ulterior că un tânăr de 25 de ani a murit în Marmaris în timp ce încerca să ofere ajutor celor afectați de incendii.

Autoritățile turce au început o anchetă pentru a stabili de la ce au pornit incendiile. Se pare că ar fi vorba despre patru focare create intenționat, la est de zona turistică a Antalyei.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole