Antena 3 CNN Actualitate Maya, primul câine Salvamont din Covasna. După luni întregi de pregătire, patrupedul va ajuta la găsirea personelor dispărute

Maya, primul câine Salvamont din Covasna. După luni întregi de pregătire, patrupedul va ajuta la găsirea personelor dispărute

Claudia Simion
1 minut de citit Publicat la 13:48 14 Feb 2020 Modificat la 13:48 14 Feb 2020

Maya are șapte luni și, după ce a fost trecută printr-un curs intens e pregătire, va putea fi implicată în misiuni grele, chiar și cele legate e salvarea victimelor în caz de cutremur. 

„Avem 18 colegi, printre care şi o doamnă şi o domnişoară, şi mai avem şi un labrador pe care vrem să îl formăm pentru căutare, pentru că în județul Covasna avem în proporţie de 90% intervenţii pentru căutări şi dispariţii persoane, este specificul zonei. Sunt niște module pe care trebuie să le urmeze și ulterior va face specializarea pentru căutarea de persoane, dar noi ne-am dori să extindem, să fie benefic și pentru județ, pentru că nu avem câini de genul acesta. Va fi un câine util şi pentru alte misiuni şi intervenţii, deci vom face căutare de persoane inclusiv în caz de calamități, de cutremur, să poată fi folosită şi de alte structuri”, a precizat şeful Serviciului Public Salvamont Covasna, Leonid Moscviciov.

Pregătirea patrupedului a început în luna noiembrie a anului trecut și deja se văd rezultate remarcabile, Maya devenind foarte activă și ascultătoare, a spus coordonatorul echipajului de salvatori montani covăsneni, Horváth Sándor. 

Serviciul Public Salvamont Covasna a fost înființat în urmă cu doi ani, în subordinea Consiliului Județean, și în prezent are în componenţă 18 salvatori montani, dintre care 4 angajați, iar restul voluntari. Printre aceştia din urmă se numără şi poliţişti, profesori, informaticieni, ingineri de mediu, ingineri silvici, sau horticultori, iar „ușa” rămâne deschisă pentru oricine își dorește să devină voluntar.

Etichete: maya caine Salvamont
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole