Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Un tribunal francez va decide dacă „Bolero” a fost doar opera lui Maurice Ravel. Moştenitorii unui artist rus vor drepturi de autor

Un tribunal francez va decide dacă „Bolero” a fost doar opera lui Maurice Ravel. Moştenitorii unui artist rus vor drepturi de autor

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Un tribunal francez urmează să se pronunțe dacă „Bolero”, una dintre cele mai cunoscute piese de muzică clasică din lume, a fost sau nu scrisă de Maurice Ravel singur. Este o decizie cu mize financiare mari, scrie The Guardian.

Ravel a interpretat prima dată „Bolero” la Opera din Paris, în 1928. A murit 10 ani mai târziu, iar moștenitorii săi au câștigat milioane de dolari până când drepturile de autor s-au epuizat, în 2016, și lucrarea a trecut în domeniul public.

În Franța, drepturile de autor durează de obicei 70 de ani după moartea unui compozitor. În acest caz au fost adăugați câțiva ani suplimentari pentru a compensa pierderile din timpul celui de-al doilea război mondial.

Moștenitorii lui Alexandre Benois, un renumit scenograf care a lucrat la reprezentația originală a piesei „Bolero”, spun că ar fi trebuit să fie creditat tot timpul drept co-autor și cer o parte din încasări. Și pentru că Benois a murit în 1960, asta ar pune „Bolero” din nou sub drepturi de autor până în 2039.

Bolero, faimoasa piesă a compozitorului francez Maurice Ravel, a ajuns subiectul unei anchete de proporţii

Un avocat al moştenitorilor Benois a declarat în februarie unui tribunal francez că „muzica Boleroului a fost creată special pentru balet” și nu ar trebui considerată ca o piesă de sine stătătoare a muzicii de orchestră.

Societatea Autorilor, Compozitorilor și Editorilor de Muzică din Franța (Sacem) spune că afirmația se bazează pe o „ficțiune istorică”. Sacem indică o declarație oficială semnată de Ravel în 1929 care îl identifică drept unic autor.

Avocatul Sacem a declarat că drepturile au generat cândva „milioane și milioane de euro” pe an.

Veniturile din drepturile de autor au scăzut la o medie de 135.500 de euro anual între 2011 și 2016.

Lăudată de critici, piesa „Bolero” a cunoscut rapid succesul la nivel mondial

„Bolero”-ul compus de Maurice Ravel a rămas în istoria muzicii drept cea mai cunoscută partitură a compozitorului francez.

„Bolero”-ul a fost creat 1928, când apreciata dansatoare Ida Rubinstein i-a cerut lui Ravel să facă muzica pentru un balet în stil spaniol. 

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile