Este vorba despre tulpina SARS-CoV-2 în varianta B.1.1.7 descrisă în Marea Britanie, mai contagioasă cu aproximativ 70% comparativ cu tulpina considerată dominantă în prezent.
Numărul cazurilor confirmate de români contaminaţi cu noua tulpină urcă astfel la 3. Primul caz a fost al unei femei din Giurgiu, care a ieşit din carantină la începutul acestei săptămâni
Ambele cazuri noi sunt din București. Nici una dintre cele două persoane nu a călătorit în afara țării.
Pacienții sunt în stare generală bună, se află izolați la domiciliu și sunt supravegheați de medicul de familie conform metodologiei în vigoare.
În prezent, sunt în prelucrare, în cadrul laboratorului INBI „Matei Balș”, și alte teste de secvențializare, cu rezultate în curs.
Ministerul Sănătății recomandă populației să ceară testarea pentru COVID-19 la primele simptome ale bolii.
Ministerul Sănătăţii a cerut, vineri, amânarea deciziilor de relaxare a restricţiilor
Având în vedere contagiozitatea mai mare a acestei tulpini, în paralel cu Campania națională de vaccinare, măsurile de protecție rămân la fel de importante: purtarea corectă a măștii de protecție, evitarea zonelor aglomerate, distanțarea socială și igiena mâinilor.
Având în vedere apariția noii tulpini în București, Ministerul Sănătății a recomandat astăzi Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) amânarea deciziilor de relaxare.