Autorităţile din Barcelona au aplicat măsuri speciale de securitate în perioada sărbătorilor, în contextul unui avertisment transmis de Statele Unite privind riscul unui atac terorist, informează agenţiile Associated Press şi Bloomberg.
Departamentul de Stat american îi îndeamnă pe cetăţenii americani să fie "foarte vigilenţi" în centrul Barcelonei, în perioada Crăciunului şi Revelionului, din cauza riscului producerii unui atentat.
Poliţia catalană, Mossos d'Esquadra, a confirmat sporirea măsurilor de securitate, refuzând să ofere detalii despre ameninţări.
Sursă: Mediafax