Antena 3 CNN Life Sănătate Măsuri în şcoli pentru evitarea îmbolnăvirilor. În ce cazuri nu vor fi primiţi copiii la cursuri

Măsuri în şcoli pentru evitarea îmbolnăvirilor. În ce cazuri nu vor fi primiţi copiii la cursuri

S.T.
2 minute de citit Publicat la 12:17 01 Mar 2016 Modificat la 12:17 01 Mar 2016
Ministerul Sănătății a elaborat un plan de măsuri care va fi aplicat în unitățile de învățământ pentru evitarea apariției cazurilor de îmbolnăvire și prevenirea transmiterii acestor boli în colectivitate, scrie Agerpres.

Astfel, la revenirea în colectivitate, se va realiza triajul epidemiologic, la începutul orelor de curs, de către personalul cabinetului medical școlar, iar în cazul colectivităților unde nu există asistență medicală permanentă triajul va fi efectuat de către cadrul didactic, pentru identificarea copiilor care prezintă semne de îmbolnăvire.

"Copiii care prezintă semne de infecții respiratorii acute sau boala diareică acută nu vor fi primiți la cursuri și vor fi direcționați către cabinetele medicale din unitatea de învățământ sau la cabinetul medicului de familie sau, în funcție de gravitate, la spitalele de boli infecțioase, în vederea investigării și tratării corecte", precizează MS.

De asemenea, este necesară informarea atât a cadrelor didactice, cât și a preșcolarilor și elevilor asupra măsurilor generale de prevenire a îmbolnăvirilor prin boli transmisibile și, în această perioadă, în special, pentru bolile diareice și bolile respiratorii.

O altă măsură o reprezintă evitarea manifestărilor sportive, culturale, neesențiale pentru procesul de învățământ, pentru a preveni aglomerarea și pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii.

Pentru toți preșcolarii și elevii se vor asigura toate condițiile pentru respectarea normelor de igienă, mai ales în timpul pauzei de masă — asigurarea de apă și săpun și obligativitatea realizării acestui proces.

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor trebuie respectate o serie de măsuri de igienă personală și colectivă: spălarea pe mâini ori de câte ori este cazul (înainte și după masă, după folosirea toaletei, la venirea acasă), spălarea sub jet puternic de apă a fructelor și legumelor, consumul de apă doar din surse sigure, autorizate, verificarea termenului de garanție și a menținerii la rece pentru toate alimentele pe care le cumpărăm, evitarea consumului de conserve mai ales în sezonul cald, evitarea consumului de băuturi neîmbuteliate, evitarea consumului de alimente care se alterează repede (frișcă, creme, maioneze), a înghețatei dezghețate, mai ales în sezonul cald, efectuarea controalelor periodice (examene bacteriologice) pentru personalul care lucrează în sectorul alimentar.

Totodată, în situația apariției semnelor de boală se recomandă prezentarea la medic pentru consultații și tratament adecvat.

Este contraindicat tratamentul cu antibiotice din proprie inițiativă, fără prescripție medicală. Părinții trebuie să-și supravegheze copiii și să-i deprindă cu regulile elementare de igienă personală și colectivă (spălatul pe mâini, spălatul fructelor și legumelor, apa doar din surse sigure) pentru a limita infecția.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole