Thailanda a anunțat că va închide una dintre cele mai frumoase insule pe care le deține, într-un efort de a proteja resursele naturale şi mediul înconjurător, scrie BBC.
Autorităţile plănuiesc închiderea insulei Koh Tachai din provincia thailandeză Phang Nga, argumentând că turismul a cauzat pagube aproape ireversibile.
De asemenea, aproape toate parcurile naţionale thailandeze sunt închise de la jumătatea lunii mai până la jumătatea lunii octombrie, în perioada sezonului musonic, însă insula Tachai nu se va redeschide.
“Trebuie să o închidem pentru a permite refacerea mediului atât de pe insulă cât şi din mare, fără ca zona să fie perturbată de activităţi turistice înainte ca prejudiciul să fie ireparabil”, a declarat Tunya Netithammakul, directorul Departamentului de Parcuri Naţionale.
Insula este populară pentru turişti şi scafandri, care vor avea în continuare acces la zone din apropiere.