Antena 3 CNN Actualitate Măsură fără precedent în București. Ce vrea să facă Primăria

Măsură fără precedent în București. Ce vrea să facă Primăria

2 minute de citit Publicat la 18:29 19 Sep 2016 Modificat la 18:29 19 Sep 2016

Consiliul Local al Sectorului 1 ar putea fi împuternicit să decidă cu privire la înfiinţarea unei societăţi cu răspundere limitată având ca scop principal prestarea serviciilor de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor din zonă, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a CGMB.

În aceeaşi şedinţă, urmează să fie discutate alte două proiecte care prevăd împuternicirea Consiliului Local al Sectorului 1 de a hotărî cu privire la înfiinţarea a două societăţi comerciale. Una ar urma să aibă ca obiect de activitate administrarea clădirilor ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Bucureşti aflate în administrarea acestuia, iar cealaltă: administrarea bunurilor imobile ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Bucureşti aflate în administrarea CL Sector 1, cu excepţia clădirilor.

Primarul Dan Tudorache a declarat pentru AGERPRES că preţurile în cazul serviciilor de pază vor fi stabilite de către Consiliul Local al Sectorului 1, care va fi acţionar principal al societăţii.

"Vă dau un exemplu foarte simplu. Pe timpul verii, şcolile nu mai au nevoie de atâta personal la pază. Fiind societatea primăriei, acei agenţi vor putea merge cu Poliţia, pe stradă, vor putea desfăşura şi alte activităţi. Pe când, aşa, dacă e una privată, nu puteam să mă duc să mă rog de ei. (...) Nu este, cum au spus unii de la PNL, o altă societate care să sifoneze banii Primăriei, dimpotrivă. (...) Nu vom fi o societate de subînchiriere, un intermediar. Noi efectiv vom asigura acele servicii", a explicat el.

În ceea ce priveşte înfiinţarea unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate administrarea bunurilor imobile ce aparţin domeniului public şi privat al municipiului Bucureşti aflate în administrarea CL Sector 1, cu excepţia clădirilor, primarul Dan Tudorache a declarat că angajaţii acestei societăţi ar urma să se ocupe de diferite servicii, inclusiv reparaţii, deratizare sau dezinsecţie.

"Să vă dau un simplu exemplu. Noi, în momentul de faţă, avem atribuită de către CGMB această deratizare şi dezinsecţie, pentru că licitaţia a fost blocată la Primăria Capitalei din cauza contestaţiilor. Automat, având o societate a Primăriei, putem interveni imediat, nu mai stăm să organizăm noi proceduri. Este o societate a noastră: noi muncim, nu subînchiriem. Noi prestăm acea activitate, cum era prin anii '90 - '95: angajaţii Primăriei", a adăugat edilul.

Tudorache a menţionat că proiectul a fost determinat şi de faptul că, în cazul în care trebuie organizate licitaţii, procedurile sunt ''prea cronofage''.

"De exemplu, dacă avem ceva de reparat, trebuie să organizăm o licitaţie. Vom avea oameni angajaţi ai acestei societăţi: fiind a Primăriei, vom putea interveni foarte repede. Pe când atunci când organizezi licitaţii, procedurile durează foarte mult. Atâta timp cât noi rezolvăm situaţia, de ce să mai pierdem atâta timp", a mai spus el.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole