Antena 3 CNN Actualitate Atenţie mare! Măştile fashion nu protejează împotriva COVID-19

Atenţie mare! Măştile fashion nu protejează împotriva COVID-19

Iulia Gorgorin
3 minute de citit Publicat la 22:10 21 Oct 2020 Modificat la 22:10 21 Oct 2020

Radu Tudor le-a vorbit telespectatorilor săi, despre cât de periculoase pot fi măştile fashion confecţionate din materiale textile. Ele nu fac decât să ofere o senzaţie falsă de protecţie.

''De când a început această pandemie există pentru protecția noastră, măștile chirurgicale, acestea simple pe care le achiziționăm din farmacii, din tot felul de magazine. Acum se găsesc peste tot. O parte dintre ele sunt conforme, altele nu. Mai există măștile profesionale, de genul celor purtate de doctorul Virgil Musta în interviul cu Dragoș Boța. Aceste măști fashion sunt foarte simpatice și care sunt imprimate cu diverse modele care să se asorteze la îmbrăcăminte, la o șapcă, la o pălărie, la o geantă, ș.am.d. Ele sunt haioase, simpatice și cred că fac pandemia asta un pic mai suportabilă, din perspectivă vizuală.

Radu Tudor: Problema cea mai complicată cu aceste măști fashion din material textil este că nu protejează

Ele nu au aceste calități pe care le au măștile de tip chirurgical, cu trei straturi și create special pentru a împiedica stropii generați de un strănut, de tuse, de vorbite, să treacă de această mască. Specialiștii spun că aceste măști fashion pot fi periculoase, dau senzația falsă de protecție

Radu Tudor: Persoanele care poartă aceste măști haioase din material textil se expun la fel de mult infectării cu cei care nu poartă mască

Din această perspectivă recomandarea medicilor este ca măștile din bumbac dacă nu aveți măști de tip medical, măștile din bumbac după ce sunt folosite să fie spălate foarte bine și călcate cu fierul fierbinte după ce se usucă. În felul acesta, eventuala lor impregnare cu noul coronavirus, ar putea să dispară. Splălate foarte bine cu apă și cu mult săpun, și călcate cu fierul (...) Aceste măști fashion pot da senzația înșelătoare că ești protejat'', a spus Radu Tudor.

Așadar, măştile fashion sunt un adevărat pericol în pandemie, iar acest lucru este confirmat și de către medici care ne avertizează că aceste măşti ne pot îmbolnăvi de coronavirus.

Aceste accesorii nu sunt medicale şi nu protejează împotriva infecţiei COVID-19

”Există o diferență substanțială față de mască facială medicală. Masca din bumbac are avantaje este reutilizabilă și probabil că asta este ceea ce foarte multă lume apreciază, este lavabilă, poate fi chiar ajustabilă și unele dintre ele sunt dotate cu anumite orificii pentru filtre”, a spus medicul dermatolog Adina Alexandru în cadrul rubricii ''Sfat de sănătate'' cu Andreea Cigolea.

Una din cinci măşti folosite de români este mască fashion şi ca urmare nu protejează aşa cum se aşteaptă oamenii.

Măştile de bumac frumos colorate nu oferă protecţie împotriva bacteriilor şi virusurilor, ci sunt împotriva inhalării prafului, polenului şi picăturilor mari de salivă

Asociaţia Pro Consumatori atrage atenţia Ministerului Sănătăţii că în România se vând măşti de protecţie care induc în eroare consumatorii în privinţa protecţiei asigurate de aceste produse împotriva SARS-COv-2.

Reprezentanții asociației spun însă că Ministerul Sănătății nu testează măștile puse în vânzare în România.

„În actualul context sanitar de creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, fapt care a determinat impunerea purtării măștii de protecție în București și alte orașe mari ale țării, și în spațiile deschise, APC solicită instituțiilor statului român cu atribuții în zona supravegherii pieței să verifice măștile de protecție respiratorie atât din punctul de vedere al etichetării, cât și din punctul de vedere al îndeplinirii parametrilor asumați de producător prin intermediul etichetei sau al ambalajului colectiv”, precizează asociația într-un comunicat.

Asociaţia Pro Consumatori face o serie de precizări cu privire la măștile fashion

''Sunt lavabile, reutilizabile și ajustabile; nu oferă protecție împotriva bacteriilor și virusurilor; oferă protecție doar împotriva inhalării prafului, polenului și stropirii cu picături mari de salivă; nu protejează împotriva Covid-19; nu sunt sterile; nu sunt dispozitive medicale, adică nu îndeplinesc cerințele standardului SR EN 14683:2019; nu sunt echipamente individuale de protecție, adică nu îndeplinesc cerințele standardului SR EN 149:2009'', se mai arată în comunicat.

Citiţi aici mai multe informaţii: Mare atenție! Masca din bumbac nu protejează împotriva coronavirusului. Medic: ”Nu este cea mai bună soluție”
 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole