Antena 3 CNN Economic Auto Mașinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate din septembrie. Cât va fi prima de casare

Mașinile mai vechi de 15 ani vor putea fi casate din septembrie. Cât va fi prima de casare

Administraţia Fondului pentru Mediu va lansa, în septembrie, Programul privind casarea autovehiculelor uzate. Programul va permite scoaterea din uz a maşinilor mai vechi de 15 ani.

de Silvia Preda    |   

Preşedintele AFM, Laurenţiu Neculaescu, a anunţat că programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei şi va fi implementat cu sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale (UAT). Proprietarii de maşini ar urma să caseze autovehiculul vechi în schimbul unei sume de 3.000 de lei.

Jumătate din prima de casare va fi suportată din bugetul AFM şi jumătate din bugetul local, fără a fi condiţionată casarea de achiziţia unui autovehicul nou.

"Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3.

Această primă de casare va fi de 3.000 de lei, din care 1.500 de lei suportă AFM, iar 1.500 de lei vor trebui suportaţi din bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale", a afirmat şeful AFM, informează stiri.tvr.ro.

Laurenţiu Neculaescu susţine că Programul privind casarea autovehiculelor uzate va fi influenţat direct de sumele prevăzute în bugetele locale cu această destinaţie.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile