Antena 3 CNN Economic Auto Mai mult de jumătate din maşinile aduse din străinătate în România au fost avariate

Mai mult de jumătate din maşinile aduse din străinătate în România au fost avariate

Peste jumătate dintre maşinile rulate, ajunse în România din import, au fost avariate, arată o analiză întocmită de o platformă care furnizează rapoarte despre istoricul auto.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Conform raportului "Indexul de Transparenţă a pieţei auto", realizat de carVertical, România ocupă locul 20 din cele 23 de ţări în topul ţărilor cu cele mai puţin transparente pieţe de maşini rulate din Europa. "Una din cinci maşini rulate are kilometrajul dat înapoi, iar valoarea medie ştearsă de pe odometru este de aproximativ 50.000 de kilometri (48.090 km). Aceasta înseamnă că un cumpărător nu doar că poate plăti în exces pentru un vehicul, dar pe baza înregistrărilor false poate avea probleme şi cu planificarea reviziilor", se menţionează în document.

De asemenea, mai mult de două treimi din parcul auto de maşini rulate sunt din import (67,19%), iar peste jumătate dintre autovehicule sunt avariate (57,03%).

Majoritatea ţărilor care oferă mai puţină transparenţă au o medie scăzută a valorii daunelor şi România nu face excepţie, ocupând locul 4 în clasament cu 2.938 de euro.

România se prezintă ceva mai bine la vârsta parcului auto second-hand, cu o vechime de 9,19 ani, şi se clasează pe locul 9 din 23 în clasamentul pieţelor auto europene analizate.

Indexul de Transparenţă a pieţei auto a fost realizat pe un eşantion de 23 de ţări din Europa şi SUA, pe o perioadă de 12 luni.

Cercetarea se bazează pe date din rapoartele reale ale maşinilor cumpărate de către clienţii carVertical şi a avut la bază şase mari criterii: procentajul maşinilor cu kilometrajul dat înapoi; valoarea medie a kilometrilor şterşi de pe odometru; procentajul maşinilor avariate; media valorii daunelor; procentajul de maşini second-hand importate; vârsta medie a maşinilor verificate.

Sursă: Agerpres
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile