Antena 3 CNN Actualitate Cu Jeep-urile pe pârtie, printre schiori, în stațiunea Muntele Mic. Cei doi șoferi au fost amendaţi

Cu Jeep-urile pe pârtie, printre schiori, în stațiunea Muntele Mic. Cei doi șoferi au fost amendaţi

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 18:02 15 Dec 2021 Modificat la 18:02 15 Dec 2021

Cei doi au vrut să urce la Crucea Eroilor şi au ales să facă deplasare chiar pe pârtie, însă maşinile au rămas înzăpezite.

"Patrula de jandarmi montani din cadrul Postului Muntele Mic, astăzi, 15 decembrie, în jurul orei 14.15, au surprins două persoane care se aflau cu autoturismele personale pe pârtia de schi "Borlova" din staţiunea Muntele Mic. În urma celor declarate s-a stabilit faptul că aceştia doreau să urce la Crucea Eroilor, alegând ca deplasarea s-o facă chiar pe pârtia de schi.

Cum prima maşină a rămas înzăpezită, cei doi au decis să încerce s-o scoată din zăpadă cu cel de al doilea SUV. Din cauza stratului mare de zăpadă, aceştia nu au reuşit să tracteze autoturismul", a transmis, miercuri, Jandarmeria Română.  

Maşinile au rămas înzăpezite pe pârtie

Jandarmii montani au izolat zona şi au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor de schi pentru agrement. 

Etichete: Muntele Mic partie
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole