Antena 3 CNN Be EU Toate maşinile noi vândute din 2035 trebuie să producă zero emisii de dioxid de carbon. Deciziile luate de parlamentarii europeni

Toate maşinile noi vândute din 2035 trebuie să producă zero emisii de dioxid de carbon. Deciziile luate de parlamentarii europeni

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 10:17 17 Mai 2024 Modificat la 10:17 17 Mai 2024

Care este motivul, dar şi ce alte măsuri importante au mai decis europarlamentarii în ceea ce priveşte migraţia sau economia digitală aflăm din rubrica BE EU Info cu Sabina Iosub.

Europarlamentarii au aprobat reguli conform cărora toate mașinile și camionetele noi vândute pe piața Uniunii Europene, începând cu 2035, trebuie să producă zero emisii de dioxid de carbon. Obiectivul este ca sectorul transportului rutier să devină neutru din punct de vedere climatic.

Migrația

În 2024, Parlamentul a adoptat o reformă a politicilor europene privind migrația și azilul. Noile reguli stabilesc că toate statele Uniunii Europene trebuie să se ajute reciproc în cazul unui aflux brusc sau masiv de migranți.

Statele membre pot contribui prin relocarea pe teritoriul lor a solicitanților de azil sau a beneficiarilor de protecție internațională, prin contribuții financiare sau prin furnizarea de sprijin operațional și tehnic.

Economia digitală

Deputații europeni au adoptat norme de referință în domeniul digital pentru a crea un mediu online mai sigur, mai echitabil și mai transparent.

Scopul actului legislativ privind piețele digitale este de a asigura condiții concurențiale corecte pentru toate companiile digitale, indiferent de mărimea lor. Acesta stabilește reguli clare pentru marile platforme, pentru a le împiedica să impună condiții inechitabile companiilor și consumatorilor.

Atenție, actul legislativ privind serviciile digitale oferă oamenilor un control sporit asupra a ceea ce văd online. Utilizatorii sunt mai bine informați legat de motivele pentru care li se recomandă un anumit conținut.

De asemenea, rețelele sociale vor trebui să combată dezinformarea online și să elimine conținutul ilegal.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole