Antena 3 CNN Actualitate Maşinile şi motocicletele zgomotoase, interzise noaptea în Bucureşti. Amenzile ajung la 1.000 de euro

Maşinile şi motocicletele zgomotoase, interzise noaptea în Bucureşti. Amenzile ajung la 1.000 de euro

Silvia Preda, Radu Tiliță
<1 minut de citit Publicat la 09:41 15 Oct 2022 Modificat la 09:49 15 Oct 2022

Primăria Capitalei este cea care a pus în dezbatere publică acest proiect. Cei care nu vor respecta măsura riscă amenzi de până la 5.000 de lei.

În mai puțin de o lună vehiculele care provoacă un zgomot mai mare de 95 de decibeli vor fi interzise în Bucureşti după ora 22:00. Proprietarii acestora nu le vor mai putea folosi și în cazul în care nu respectă regula stabilită de Consiliul General al Municipiului București vor risca amenzi de până la 5.000 de lei.

Amenzile vor fi usturătoare, potrivit proiectului

Primăria Capitalei a realizat un studiu care a arătat un număr impresionant de persoane afectate de această poluare fonică. 

Mai exact, peste 700.000 de persoane ar fi afectate în fiecare zi de zgomotul produs pe timpul nopții.

Valoarea limită de zgomot pe timpul nopții este depășită pe zeci de străzi

Controalele se vor face aleatoriu în trafic, de către cei de la Brigada Rutieră și de către cei de la Registrul Auto Român, astfel încât cei care vor fi prinși că provoacă un zgomot mai mare de 95 de decibeli vor fi amendaţi.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole