USR a depus, la inițiativa deputatului Brian Cristian, un proiect de lege prin care instituțiile publice care au mașini să fie obligate să le monteze sisteme GPS de localizare și monitorizare.
USR a depus, la inițiativa deputatului Brian Cristian, un proiect de lege prin care instituțiile publice care au mașini să fie obligate să le monteze sisteme GPS de localizare și monitorizare. Instituțiile care nu vor monta GPS pe mașinile proprii nu vor mai putea să deconteze din buget cheltuielile cu combustibilul și vor risca o amendă de până la 50.000 de lei, potrivit unui comunicat de presă citat de Mediafax.
"Prin această inițiativă, dorim să rezolvăm problema folosirii autoturismelor instituțiilor publice în scopuri personale. Dacă ne uităm la administrațiile locale care au implementat deja măsura, vedem că au redus consumul de combustibil cu cel puțin 40%. Asta înseamnă că în aproape jumătate din timp, mașinile instituțiilor publice sunt folosite ilegal. Deși asta nu se întâmplă încă, protejarea mediului înconjurător și cheltuirea banilor publici într-un mod chibzuit și transparent trebuie să fie priorități pentru toate administrațiile publice și instituțiile statului român", a declarat deputatul USR Brian Cristian.
USR transmite că proiectul se bazează pe necesitatea reducerii cheltuielilor publice și pe protejarea mediului, prin diminuarea consumului de carburant și a poluării.
"Primăria Câmpulung Muscel, condusă de primarul USR Elena Lasconi, reprezintă unul din exemple. În 2021, primarul USR a montat GPS pe mașinile Primăriei și rezultatele s-au văzut în scurt timp: consumul de carburant a scăzut în 2021 față de 2019 de la 8.400 litri la 2.400 litri. Similar, cheltuielile au scăzut de la 49.000 lei la 15.000 lei. Adică, o reducere de aproape 70%. În alte instituții care au implementat măsuri similare, reducerea a fost de aproximativ 40%. Odată adoptat proiectul propus de USR, instituțiile publice vor avea un termen de 6 luni pentru a implementa noile prevederi", se menționează în finalul comunicatului.