Antena 3 CNN Actualitate Mașina unui polițist din Botoșani, incendiată. Europol: "Acestea sunt consecințele pe care le suportă cei care își fac treaba"

Mașina unui polițist din Botoșani, incendiată. Europol: "Acestea sunt consecințele pe care le suportă cei care își fac treaba"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:10 06 Dec 2020 Modificat la 15:10 06 Dec 2020

Totul ar fi pornit după ce agentul i-a făcut dosar unui şofer care a urcat la volan după ce a consumat alcool. 

De la acel moment, poliţistul a început să primească ameninţări cu moartea, iar în urmă cu trei zile, maşina i-a fost incendiată la Darabani, în Botoşani.

Europol: Acestea sunt consecințele pe care le suportă polițiștii care își fac treaba

"Acestea sunt consecințele pe care le suportă polițiștii care își fac treaba. 

Este realitatea dureroasă din județul Botoşani, unde în data de 3 decembrie, colegul nostru din cadrul Poliției Orașului Darabani a fost amenințat cu moartea pentru că a "îndrăznit" să-i întocmească un dosar penal unui bărbat pe care l-a prins conducând un autoturism sub influența alcoolului. 

În următoarea seară, în timp ce se afla în locuință alături de familie, colegul nostru a fost alarmat de strigătele vecinilor, iar când a ieșit și-a văzut autoturismul în flăcări", au povestit, pe Facebook, reprezentanții Europol.

Sindicaliştii îi acuză pe şefii Poliţiei Botoşani că nu i-au asigurat protecţie poliţistului

Sindicaliştii îi acuză pe şefii Poliţiei Botoşani că nu i-au asigurat protecţie poliţistului ameninţat cu moartea.

"Deși pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de o mână criminală, iar o astfel de faptă nu poate fi încadrată altfel decât ca ultraj, conducerea IPJ Botoșani nu a dispus măsuri de protecție pentru polițist și familia acestuia, cercetările efectuându-se doar pentru banala infracțiune de distrugere față de autori necunoscuți. 

Vom interveni punctual pentru a ne asigura că polițistul va fi despăgubit pentru aceste daune și pentru schimbarea încadrării juridice a faptei, din "distrugere" în "ultraj", în condițiile în care avem suficiente elemente de cauzalitate care să asocieze incendierea cu calitatea de polițist", au precizat cei de la Europol.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole