Antena 3 CNN Actualitate Locale Maşină oprită cu un dispozitiv tip SPIKE, după ce şoferul a accelerat la un filtru al Poliţiei, în Suceava. Sancţiunile primite de vitezoman

Maşină oprită cu un dispozitiv tip SPIKE, după ce şoferul a accelerat la un filtru al Poliţiei, în Suceava. Sancţiunile primite de vitezoman

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:59 08 Ian 2024 Modificat la 11:59 08 Ian 2024

Scos cu forţa din maşină şi încătuşat, şoferul nu a spus care este motivul pentru care nu a tras pe dreapta atunci când i s-a solicitat. El a primit amenzi în valoare totală de 6.000 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru 210 zile. Nu consumase băuturi sau substanţe, iar documentele erau în ordine.

Evenimentele au avut loc în seara zilei de 5 decembrie, la ora 23:15, pe drumul naţional 2E, unde un echipaj de la Secţia Rurală de Poliţie 3 Marginea a dat semnal de oprire unui şofer care conducea cu vitează mare un autoturism, potrivit News.ro.

„Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat s-a procedat la iniţierea urmăririi vehiculului cu utilizarea semnalelor acustice şi luminoase. În paralel, poliţiştii echipajului aflat în urmărire au solicitat prin staţie sprijinul unui alt echipaj aflat în serviciu din cadrul Secţiei de Poliţie Rurale 4 Gălăneşti. Poliţiştii aflaţi în urmărire au somat prin sistemul acustic şoferul să oprească, însă acesta a refuzat, sporind în mod constant viteza de deplasare şi încercând să beneficieze de avantajul tehnic al motorizării vehiculului condus.

Poliţiştii au evaluat în mod obiectiv situaţia şi nu au utilizat armamentul din dotare, întrucât din cauza vizibilităţii reduse nu se putea stabili o eventuală prezenţă în habitaclu şi a unor alte persoane, eventual posibili minori. De asemenea, viteza excesivă cu care rula şoferul urmărit putea genera un risc rutier sporit atât pentru şofer cât şi pentru alţi participanţi la trafic”, au informat reprezentanţii Poliţiei judeţene Suceava. 

Potrivit acestora, în condiţiile în care şoferul nu a putut fi oprit, echipajul din cadrul Secţiei de Poliţie Gălăneşti, a montat dispozitivul baraj extensibil cu ţepi tip "SPIKE” aflat în dotare, pe raza comunei Vicovu de Jos, unde şoferul fugar a fost oprit. El a fost scos din vehicul, imobilizat şi încătuşat. 

„S-a stabilit că în vehicul se afla doar şoferul, respectiv un bărbat de 23 de ani domiciliat în comuna Straja, jud. Suceava. Acesta nu a putut preciza în mod concret de ce nu a oprit la semnalul poliţiştilor”, precizează oamenii legii.

Aceştia l-au sancţionat pe tânăr cu o amenzi în valoare de aproximativ 6.000 lei, iar pentru abaterile rutiere s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 210 zile.
 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole