O persoană a fost ucisă, pe teritoriul israelian, iar altele au fost rănite, după un atac cu obuz lansat în această dimineaţă din Fâşia Gaza, astfel că bilanţul în Israel a ajuns la şase morţi, în timp ce autorităţile palestiniene au raportat 43 de morţi.
Bilanţul atacurilor palestiniene asupra Israelului a ajuns astfel la şase morţi şi peste 120 de răniţi.
Peste 1.000 de rachete au fost lansate în ultimele 48 de ore din Fâşia Gaza spre teritoriul israelian, însă 85-90% dintre proiectilele care riscau să cadă în zone locuite au fost doborâte de sistemele antiaeriene.
În replică, armata israeliană a bombardat aproximativ 500 de poziţii islamiste din Fâşia Gaza. Cel puţin 43 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza, iar alte aproape 300 au fost rănite.
Printre persoanele ucise figurează lideri ai grupurilor fundamentaliste Hamas şi Jihadul Islamic, notează Mediafax.
Sute de rachete lansate între Israel şi Fâşia Gaza, cel puţin 35 de morţi: "Războiul va continua!"