Antena 3 CNN Actualitate Locale Un BMW de peste 130.000 de euro a fost furat din Germania şi găsit în Neamţ. Presupusul hoț era urmărit internaţional

Un BMW de peste 130.000 de euro a fost furat din Germania şi găsit în Neamţ. Presupusul hoț era urmărit internaţional

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 23:12 05 Oct 2022 Modificat la 23:12 05 Oct 2022

Presupusul hoț era urmărit internaţional pentru comiterea unor infracţiuni grave. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, pus sub acuzare de statul german pentru săvârșirea mai multor infracţiuni, unele dintre ele cu violenţă.

"Pe numele persoanei era emis de către autorităţile judiciare din Germania un mandat european de arestare pentru săvârşirea, pe teritoriul Germaniei, în perioada martie - mai 2022, a infracţiunilor de vătămare corporală, agresiune sexuală, ameninţare şi furt al unui autoturism de lux", se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat şi ridicat, în vederea confiscării, un autoturism înmatriculat în Germania, în valoare de aproximativ 136.000 de euro.

Bărbatul de 35 de ani a fost audiat de către un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reţinerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză se continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole