Antena 3 CNN Actualitate Masca de protecție va fi obligatorie în patru localităţi din Sibiu

Masca de protecție va fi obligatorie în patru localităţi din Sibiu

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 00:01 08 Oct 2020 Modificat la 00:01 08 Oct 2020

Nu toţi localnicii din Şelimbăr au aflat că în localitatea lor masca a devenit obligatorie în toate spaţiile publice după apariţia unui focar de COVID.

Decoamdată, poliţiştii au dat doar recomandări, însă de joi vor trece la sancţionarea celor care nu respectă regulile.

„La nivelul localităților Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal, având în vedere înregistrarea unei rate de incidență cumulate în 14 zile între 1,5 și 3 la 1000 de locuitori în 4 localități ale județului Sibiu, DSP Sibiu formulează următoarele propuneri: începând cu data de 7 octombrie, ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00 se va institui obligația purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura de către toate persoanele aflate pe teritoriul localităților Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal prezente în toate spațiile publice deschise. Se vor excepta de la această măsură copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Începând cu data de 7 octombrie ora 00.00 până la data de 20 octombrie, ora 24.00, în localitățile Șelimbăr, Cârțișoara, Vurpăr și Merghindeal se va interzice organizarea evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente, precum și funcționarea restaurantelor, barurilor, cafenelelor și a cluburilor”, a spus Gabriel Budescu, directorul DSP Sibiu, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

În judeţul Sibiu în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 81 de cazuri de COVID-19, cele mai multe de la izbucnirea epidemiei.

De altfel, în jurul școlilor din tot județul devine obligatorie masca de protecție, au anunțat, miercuri, reprezentanții Prefecturii Sibiu.

 

Etichete: Sibiu mască
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole