Cel puţin 140 de soldaţi afgani au fost ucişi vineri de militanţi talibani în cel mai sângeros atac comis vreodată asupra unei baze militare afgane, au anunţat sâmbătă oficiali sub rezerva anonimatului, relatează Reuters.
Un oficial din oraşul Mazar-e-Sharif din nordul Afganistanului, unde a avut loc atacul, a declarat că cel puţin 140 de soldaţi au fost ucişi şi mulţi alţii au fost răniţi. Alţi oficiali au afirmat că bilanţul ar putea fi mult mai mare. Guvernul afgan urmează să ofere o cifră oficială a victimelor atacului.
Vineri, un oficial de la Washington a anunţat că în atacul taliban au fost ucişi peste 50 de soldaţi afgani.
Militanţii talibani, care purtau uniforme militare afgane, au descins la baza situată la câţiva kilometri de oraşul Mazar-e-Sharif cu trei vehicule militare şi au lansat o rachetă în direcţia intrării în bază. După aceea, talibanii au atacat o moschee din interiorul bazei unde militarii luau parte la rugăciunile de vineri, pentru ca apoi să ia în vizor alte obiective din incintă.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a afirmat într-un comunicat publicat sâmbătă că atacul a fost comis drept răzbunare pentru uciderea recentă a mai multor lideri talibani în nordul Afganistanului.
Acesta este al doilea atac de amploare asupra unui obiectiv militar securizat petrecut în ultimele luni în Afganistan. La începutul lui martie, 49 de persoane au murit şi 76 au fost rănite după ce militanţi ai Statului Islamic au atacat un spital militar din Kabul.