Antena 3 CNN Life Travel Cât costă o masă în Grecia. Preţurile au crescut mult mai repede decât inflația

Cât costă o masă în Grecia. Preţurile au crescut mult mai repede decât inflația

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 16:30 01 Iun 2022 Modificat la 16:30 01 Iun 2022

 

Lipia cu carne la grătar, cu salată, iaurt și usturoi, costă acum în medie 3,30 euro (3,55 dolari) în zona Atenei, cu 30% mai mult decât vara trecută, scrie Reuters.

În condițiile în care costurile principalelor ingrediente - carne, legume și ulei de floarea-soarelui - au crescut brusc, alături de prețurile la energie, iar războiul și pandemia perturbă lanțurile de aprovizionare, această creștere evidenţiază unele dintre principalele presiuni cu care se confruntă economia mondială la nivel local.

"Războiul din Ucraina ne-a afectat foarte mult", a declarat Thanasis Golas, în vârstă de 79 de ani, proprietarul unuia dintre cele mai vechi magazine de kebab din cartierul Monastiraki, la umbra Acropolei.

Numărul clienților greci a scăzut substanțial

"În trecut cumpăram trei sau două souvlaki, astăzi am cumpărat doar unul, pentru că este foarte scump, iar salariile sunt mici în acest moment", spune Morina Ntotsi, o femeie de serviciu în vârstă de 58 de ani care câștigă 720 de euro pe lună.

Prețul cărnii de porc a crescut cu 30% în ultimele 12 luni, cel al uleiului de floarea-soarelui importat în general din Ucraina cu 125%, iar facturile la electricitate cu peste 100%.

 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole