”Este ziua de 1 mai, iar românii o petrec în mod tradițional cu mici, sosuri, bere cu fructe, sucuri și desert. Însă, o simplă masă de 1 mai compusă din mici, pâine, ketchup, muștar, maioneză, bere cu fructe, suc tip ceai sau băutură energizantă, bomboane cu ciocolată și gumă de mestecat poate conține până la 82 de E-uri, 17,23 grame de sare per 100 grame produs și 161,17 grame de zahăr per 100 grame de produs.
Un singur aditiv alimentar se poate repeta de până la 4 ori, iar cei mai frecvent întâlniți aditivi alimentari(E-uri) sunt E330, E160, E300, E950, E202.
Prin scanarea produselor care compun masa de 1 mai, aplicația InfoCons redă direct pe telefonul mobil numărul E-urilor, dar și explicitarea acestora pentru fiecare produs în parte.
Consumatorii pot afla cantitatea totală de sare, zahăr și aditivi alimentari de la o masă
Mai mult, prin adăugarea produselor care alcătuiesc masa de 1 mai în lista de produse salvate, consumatorii au posibilitatea printr-o simplă bifare a produselor, să afle cantitatea TOTALĂ de sare, cantitatea TOTALĂ de zahăr, numărul TOTAL de aditivi alimentari (E-uri), dar și de câte ori se repetă aceștia în produsele selectate.
De 1 mai consumatorii se îndreaptă către o rețetă rapidă formată din mici, câteva sosuri de tip muștar, ketchup, maioneză, pâine și câteva băuturi reci precum bere cu fructe, suc tip ceai și băutură energizantă. Pentru această masă, consumatorii mănâncă până la 17,23 grame de sare per 100 grame de produs.
Mai cu seamă, micii conțin 2,6 grame de sare, pâinea are până la 2,3 grame de sare per 100 grame, ketchup-ul conține până la 3,1 grame de sare per 100 grame de produs, muștarul are până la 6,5 grame de sare per 100 grame de produs, maioneza conține până la 2,67 grame de sare per produs, iar sucul tip ceai conține până la 0,06 grame de sare per produs.
Un total de 17,23 grame de sare per 100 grame de produs la o simplă masă de 1 mai, în contextul în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă o cantitate zilnică de 5 grame de sare pe zi.
Cantitate uriașă de zahăr
161,17 grame de zaharuri la masa de 1 mai! Masa compusă din mici, sosuri tip muștar, ketchup, maioneză, bere cu fructe, suc tip ceai și băutură energizantă poate ajunge până la 161,17 grame de zaharuri, în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă o cantitate zilnică de 25 de grame de zahăr.
La ce trebuie să fiți atenția la masa de 1 Mai
Dacă alegeți să vă petreceți ziua de 1 Mai în locuri special amenajate (de agrement), trebuie să fiți atenți la câteva aspecte, precum:
În cazul în care alegeți să petreceți ziua de 1 mai în locuri de agrement, trebuie să sporiți atenția asupra modului în care alimentele sunt comercializate și expuse. Altfel spus, în momentul în care achiziționați produse, asigurați-vă că:
- există vitrine frigorifice funcționale în care sunt depozitate alimentele;
- ambalajele sunt integrale, asigurând protecție produselor pe parcursul transportului, depozitării și comercializării;
- existența etichetei cu informații despre originea produsului, tipul produsului, termen de valabilitate etc.
- vânzătorul este echipat corespunzător cu halat de protecție și bonetă, dar și cu mănuși de unică folosință;
- solicitați bonul fiscal, pentru a putea depune o sesizare în cazul în care constatați nereguli.
Dacă alegeți să vă petreceți ziua de 1 Mai acasă, preparându-va singuri micii, trebuie sa fiți atenți la următoarele aspecte referitoare la carne și produse din carne:
- Carnea și produsele din carne trebuie să fie achiziționate din locuri special amenajate, dotate în mod corespunzător, autorizate (de exemplu măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe) și trebuie să aibă ștampilă de control din partea direcției sanitar-veterinare.
- Nu cumpărați carne și produse din carne de la persoane sau din locuri neautorizate, chiar dacă prețul este într-un mod considerabil mai mic decât cel din locurile autorizate!Pentru produsele comercializate în astfel de locuri, întrucât comerciantul nu poate asigura condițiile de transport, depozitare și comercializare. De asemenea, aceștia nu vă pot oferi bon fiscal prin care să justificați tranzacția.
- Nu cumpărați carne și produse din carne care au un aspect ce ridică semne de întrebare (aspect de mâzguit sau mucegăit, culoare modificată ori prezența unor corpuri străine).
- Transportați carnea și produsele din carne în condiții optime și igienice, într-un timp cât mai scurt, pentru a o depozita la frigider.
În momentul în care achiziționați sosuri (ketchup, maioneză, muștar) fiți atenți la următoarele aspecte:
- Termenul de valabilitate;
- Ingredientele de pe eticheta produselor (acestea sunt în ordine descrescătoare, primul ingredient se află în cantitatea cea mai mare);
- Aditivii alimentari menționați pe eticheta produselor.
- Pentru ketchup conținutul de pastă, piure sau concentrat de tomate trebuie să fie într-o cantitate cât mai mare.
- Pentru muștar conținutul de boabe de muștar/ făină de muștar trebuie să fie într-o cantitate cât mai mare.
Sursă: InfoCons