O femeie de 63 de ani din municipiul Ploieşti este audiată, luni seară, de Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, după ce aceasta s-a autodenunţat spunând că şi-a ucis fiul cu lovituri repetate de ciocan îngropându-l apoi în curte, ea motivându-şi gestul prin faptul că bărbatul bea şi era foarte violent.
Potrivit procurorului şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Florentina Cioca, femeia le-a spus anchetatorilor că, în urmă cu două săptămâni, băiatul ei, de 41 de ani, care obişnuia să bea şi să o bată, a băut din nou, iar cei doi au avut un conflict în timpul căruia el a ameninţat că se duce să îşi omoare sora vitregă.
Ulterior, bărbatul s-a întors acasă din oraş şi a mers la culcare, iar după ce a adormit, mama acestuia l-ar fi lovit de mai multe ori în zona capului cu un ciocan, rănile suferite fiindu-i fatale.
De asemenea, femeia a mai povestit că, după comiterea crimei, a îngropat trupul neînsufleţit în grădina din spatele casei.
Luni după-amiază, aceasta s-a autodenunţat, iar în acest moment, atât femeia, cât şi alte persoane se află la audieri.
Din primele cercetări, a reieşit că femeia nu a depus plângeri la Poliţie împotriva fiului său în care să reclame abuzurile fizice ale acestuia.
În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, a mai precizat Cioca.