„Am fost judecată pentru ce eram și ce spuneam și mă afecta foarte tare. Acum nu mă mai afectează nimic. Cel mai greu mi-a fost în urmă cu cinci ani, când toată lumea credea că e vina mea”, a declarat artista pentru un post de televiziune.
El este pionul principal al carierei mele
„Răzvan e pionul principal în cariera mea și vreau să-i mulțumesc că și-n ziua de azi mă sprijină și mă ajută să evoluez. Suntem doi oameni maturi care știm să diferențiem partea sentimentală de partea de afaceri. Mă așteptam să fiu mult mai bombardată cu întrebări despre acest subiect, dar lumea știe că am fost mereu discretă și, doamne ajută, nu a fost cum îmi imaginam”, a conchis Lidia Buble.
Răzvan Simion spusese încă de la despărțire că viața lor personală va fi separată de cea profesională, așa că vor continua colaborarea. Răzvan va fi în continuare managerul artistei și o va ajuta din punct de vedere profesional. Astfel, în timp ce vedeta încasează între 2000 – 2800 de euro pentru un spectacol, managerul ia 15%.