O fată de 16 ani se luptă să trăiască după ce a suferit arsuri pe 90% din corp!
Adolescenta ar fi turnat benzină peste focul din sobă, iar explozia şi incendiul care au urmat aproape au omorât-o. Dusă cu ambulanţa la spitalul judeţean, fata a fost transferată imediat în Capitală, din cauza stării grave.
Medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu fac tot posibilul să o salveze. Şi tatăl ei se roagă să trăiască şi speră să fie transferată la o clinică din străinătate.
Un vecin a fost cel care a scos-o adolescentă din casă. Apoi i-a alertat părinţii.
„O venit un vecin, şi ălă o strigat la noi la poartă, şi o spus, că vino, că la Mitică, băiataul cela, o luat foc casa şi o ars şi fata ta. Şi atunci eu am venit şi am găsit-o afară învelită cu o plapumă. Numai faţa am văzut-o!”, a declarat tatăl fetei.
Fata de 16 ani a încercat să-şi îmbărbăteze mama îngrozită, chiar înainte să fie dusă de salvare, povesteşte tatăl ei.
„Încă era conştientă, vorbea aici, în curte! Tot îi spunea lu nevasta-mea nu te supăra că n-am nimic, nu te supăra că n-am nimic!”