Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Mărturiile femeilor batjocorite de soldaţii ruşi în Ucraina: "Vreau să fie pedepsiți în instanţă"

Mărturiile femeilor batjocorite de soldaţii ruşi în Ucraina: "Vreau să fie pedepsiți în instanţă"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:40 10 Mai 2022 Modificat la 19:40 10 Mai 2022

În această pădure de pini sunt urmele unei bătălii urâte. Luat la ţintă, acest sat liniştit din districtul ucrainean Brovary.

Aici, soldaţii ruşi sunt acuzaţi că au făcut mai mult decât să distrugă locuinţe. Două femei susţin că le-au şi violat.

"Ce mi-a făcut acel nenorocit a fost oribil. M-a forţat să.... Nu pot să vorbesc despre asta. Sunt ruşinată şi speriată", spune una din victime. 

Ne arată locul în care soldaţii ruşi au tras un foc de armă în casa ei, în martie.

Ea spune că i-a auzit când îşi spuneau numele - unul era Oleg, celălalt Danya.

Danya a început să mă tragă de glugă. I-am spus că e dureros. El a spus "Vino cu mine."

Ea spune că au târât-o pe stradă până la mica fermă a vecinilor ei.

Acolo, o bunică, nepoata ei, fiicele soţului ei, şi nepotul ei dormeau împreună înăuntru când au sosit soldaţii.

- Ce s-a întâmplat când au venit soldaţii la tine acasă?

"I-am auzit bătând la uşă, atât de tare că totul în jur tremura. Până şi ferestrele", spune femeia. 

Spune că a rămas în casă. Ginerele ei a ieşit afară cu soldaţii şi vecinul lor.

A urmat o discuţie scurtă. A fost un zgomot - un bubuit! Ca un foc de artificii. Corpul a început să tremure.

"L-au ucis", spune ea.

I-au luat soţia în timp ce soldații ruşi i-au dus pe cei doi în această casă goală.

Spune că i-a auzit vorbind,.

Îşi spuneau pe nume şi spuneau "Uite cu cine urmează să facem sex."

Spune că a încercat să discute cu soldatul care o prinsese.

Danya mi-a spus că are 19 ani. Eu i-am spus că am 41, fiul meu mai mic are aceeași vârstă. L-am întrebat dacă are o iubită. A spus că da, are 17 ani, dar că nu a făcut sex cu ea. Atunci de ce îmi faci mie asta?

"Mi-a spus pentru că nu mai văzuse o femeie de două săptămâni", a mai spus femeia. 

Unul dintre procurorii de top ai Ucrainei anchetează acest caz şi ne-a spus că detaliile descrise de aceste femei în spatele acestei porţi constituie în mod clar crime de război.

Supraviețuitoarea spune că intenționează să îi ajute să le dovedească.

- Ce ar trebui să se întâmple cu acei soldaţi?

"Vreau să fie pedepsiți în instanţă. Trebuie să decidă ce să se întâmple cu ei: să îi împuște, să îi ucidă, să îi distrugă. Nenorociții", mai spune femeia.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole