Antena 3 CNN Externe Mărturiile afganilor evacuați și aventura lor către libertate: "Talibanii ne bat, trăim în teroare"

Mărturiile afganilor evacuați și aventura lor către libertate: "Talibanii ne bat, trăim în teroare"

Mai mulți afgani au reușit să își spună poveștile o dată ce s-a reușit evacuarea lor, în timp ce Statele Unite vor implica și avioanele comerciale în misiunea de aducere a lor către libertate.

de Alexandru Negrici    |   

Odată ajunși pe meleaguri mai sigure, mulți afgani își povestesc aventura către libertate.

"Situația din Afganistan este foarte periculoasă pentru oameni, cu multe focuri de arme și bombardamente în jur. Talibanii nu pot beneficia de încredere. Îi bat pe oameni. Trăiam în teroare", a declarat Dipen Sherpa, unul dintre norocoșii evacuați din Afganistan.

Unii afgani au mizat pe rudele lor din afara țării pentru ai putea scoate din infern, conform The Times of India.

"Situația se deteriora în Afganistan, așa că am venit aici cu fiica mea și cu doi nepoți. Frații și surorile noastre indiene au venit în salvarea noastră. Talibanii mi-au ars casa. Mulțumesc Indiei pentru că ne-a ajutat", a declarat un alt imigrant care a ajuns cu succes în Delhi.

Un alt imigrant care a ajuns cu succes în India este parlamentarul afgan Narender Singh Khalsa. Acesta a declarat pe aeroport:

"Îmi vine să plâng ... Tot ceea ce a fost construit în ultimii 20 de ani este acum la pământ. Acum este zero".

Administrația președintelui SUA, Joe Biden, ar putea activa Flota Aeriană a Rezervei Civile (CRAF) pentru ca aeronavele comerciale să ajute la evacuarea oamenilor din Afganistan, au declarat oficialii americani pentru The Wall Street Journal. 

Până la cinci companii aeriene s-ar putea angaja în eforturile militare americane de a transporta evacuații afgani, au declarat sâmbătă oficialii, precizând că aproape 20 de avioane comerciale ar putea fi folosite pentru a ajuta la evacuare persoanelor blocate la bazele SUA din Qatar, Bahrain și Germania. 

În timpul acesta, aeroportul din capitala Afganistanului este copleșit. După scenele de zilele trecute în care femeile afgane își aruncau copii peste gardul de protecție, implorând soldații americani să îi crească pe cei mici departe de teroarea talibanilor, un soldat a fost filmat schimbând scutecul unui bebeluș.

Totodată, mai multe grupuri de femei, arătând semnul păcii, așteptând pe bagaje sau fiind încurajate de militarii americani, au fost fotografiate de jurnaliștii aflați în aeroport.

În alte imagini de acolo apar și soldați așezați în soarele arzător, la datorie pentru afganii care renunță la tot pentru a-și salva viața.

[GAL layout="4"]

Cu toate acestea, talibanii au învinovățit Statele Unite pentru modul haotic în care a fost gestionată situația la aeroport, ignorând faptul că oamenii se călcau în picioare de teama extremismului religios.

Între timp, extremiștii au anunțat că vor deschide școlile și universitățile. Rămâne totuși de văzut daca vor deschide doar facultățile de teologie sau daca femeile vor avea dreptul să urmeze studii universitare.

Pentru a se asigura că înăbușesc opoziția, comandanții talibani urmează să se întâlnească cu foști guvernatori și birocrați în peste 20 din cele 34 de provincii din Afganistan în următoarele zile.

Subiecte în articol: Afganistan
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile