Antena 3 CNN Actualitate ”Acestea au fost ultimele lui cuvinte!” Tatăl lui Marius, tânărul mort în explozia de la Călimănești care urma să devină părinte luna aceasta, rupe tăcerea

”Acestea au fost ultimele lui cuvinte!” Tatăl lui Marius, tânărul mort în explozia de la Călimănești care urma să devină părinte luna aceasta, rupe tăcerea

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 10:14 22 Sep 2023 Modificat la 10:46 22 Sep 2023

Marius Chiriac avea 30 de ani si era cel mai tânăr dintre victimele care și-au pierdut viața în explozie. Se însurase în urmă cu două săptămâni, iar peste câteva luni urma să devină tată. În localitatea Cîrligele din Vrancea, familia și vecinii sunt în stare de șoc. În exclusivitate pentru Antena 3 CNN, tatăl tânărului a mărturisit că a aflat de nenorocire de la știri. 

”Am stat puțin de vorbă cu el. A zis că ne auzim... Astea au fost ultimele cuvinte și nu ne-am mai auzit...”, povestește Alexandru Chiriac, tatăl tânărului.  

”L-am sunat și nu îi suna telefonul. Imediat am intrat în panică, am încercat pe toate căile... Confirmarea am primit-o când au venit politiștii”, mai spune el.  

Marius Chiriac se angajase de câteva luni la firma care executa lucrările pe Autostrada A7, pe segmentul din dreptul localității Călimănești. 

”Este o mare tragedie pentru localitatea noastră, localitatea Cîrligele din Vrancea. O familie tânără... Acum două săptămâni și jumătate, pe 2 septembrie, când el împlinea 30 de ani, i-am cununat civil, iar acum suntem cu toții îndoliați și îndurerați pentru că Marius Chiriac a plecat dintre noi prea tânăr”, spune primarul localității.  

Şi în satul în care locuia Emil Ţepeş, un alt muncitor care a ars de viu, vecinii şi familia sunt în stare de şoc. 

”El a plecat de aici în cursă și nu am mai știut nimic de el... Unul din colegii lui ne-au anunțat”, povestește familia lui Emil.  

”A fost un om foarte bun, muncitor, era toata ziua pe drum! Are fete mari, foarte bine se înțelegea cu soția”, spune și o vecină.  

Un bărbat de 37 de ani şi încă doi de 47 de ani din Neamţ, respectiv Bacău, au mai murit în explozie. Una dintre victime, însă, nici nu lucra la acel șantier. Era șofer, iar în seara dezastrului venise doar să descarce o cisternă cu ciment. De atunci și până acum familia nu mai știe nimic de el.  

”Nu ne-a spus nimeni nimic. Așteptăm să vedem. Am vorbit cu poliția, am fost la Adjud, am fost la spital la Focșani, nu se știe absolut nimic”.  

Alţi 5 muncitori au fost răniți. Rudele sunt in continuare in stare de șoc. Familia uneia dintre ele susține că a aflat vestea de la un polițist.  

”A venit un organ de poliție, a sunat la poartă, a întrebat dacă avem copiii la Umbrarescu, am zis ca avem doi, și mi-a spus că din păcate cel puțin unul dintre ei a fost prins în explozie. Este bine acum, din câte am înțeles de la băiatul mai mare”, povestește mama celor doi.  

Identificarea celor patru persoane care au decedat a fost dificilă, pentru că trupurile lor erau de nerecunoscut. Anchetatorii au folosit actele firmei, pentru a vedea pontajele şi așa au ajuns să afle cine sunt cei care au murit.  

De asemenea, trei dintre supraviețuitori au fost deja externați şi sunt în afara oricărui pericol.  

Doi dintre ei, însă, au ajuns în stare gravă la spitalele "Bagdasar-Arseni" şi Floreasca din Bucureşti. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole