Antena 3 CNN Actualitate Locale Mărturii halucinante în cazul mamei care a vrut să-și arunce fetița înaintea mașinilor, în Constanța: "E legată la mâini. Mama are o cruce la ea”

Mărturii halucinante în cazul mamei care a vrut să-și arunce fetița înaintea mașinilor, în Constanța: "E legată la mâini. Mama are o cruce la ea”

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 21:33 05 Oct 2022 Modificat la 21:33 05 Oct 2022

O femeie de 31 de ani din Constanța a fost văzută alergând astăzi, cu o fetiță în brațe de doar șapte azi, aproape dezbrăcată. În timp ce alerga, femeia cu o cruce în mână, bolborosea cuvinte care sunau a descântec.

Martorii spun că aceasta susținea că fetița este posedată, vrând să o arunce în fața mașinilor. Micuța era în lenjerie intimă, legată la mâini și la picioare, cu un prosop pe cap.

Femeia, care era mama copilului de fapt, a fost împiedicată la timp de mai mulți trecători înainte de a face gestul care ar fi ucis-o pe fetiță.

O înregistrare video a surprins momentul în care un bărbat alerga după femeie în timp ce vorbea cu operatorul de la 112 pentru a-i da mai multe detalii despre situație.

Bărbat: „O doamnă, fug după ea acum, are un copil legat la mâini și la picioare”.

Femeie: „Nu este adevărat”!

Bărbat: „E înfășurată toată într-un prosop și alerg după ea acum. Da, îi e înfășurat capul într-un prosop, nu știu. E legată la mâini. Stați aici, doamnă. Unde fugiți”?

O altă martoră la incident a apelat 119, Telefonul Copilului și a povestit cele întâmplate.

„O doamnă foarte stăpână pe sine a sunat și a zis că un copil în lenjerie intimă și cu un prosop în cap este în stare de pericol, mama are o cruce la ea. Apelul a fost preluat de noi și am anunțat și 112”, a declarat Mădălina Turza, consilier de stat, coordonator al programului „Din grijă pentru copii”.

Femeia a ajuns la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Constanța, pentru o evaluare, din cauza faptului că polițiștii nu s-au putut înțelege cu ea. Ea nu ar fi avut probleme psihice anterior. Soțul ei este navigator, acum este în voiaj, iar peste trei zile va ajunge acasă.

Fata se află deocamdată în grija bunicului său din partea mamei, cât timp femeia beneficiază de îngrijiri medicale, potrivit stirileprotv.ro.

La audieri femeia a declarat că, de fapt, copilul avea febra și că ar fi sunat medicul, însă tratamentul indicat nu își făcea efectul așa că a decis să îl scoată afară să se răcorească. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Etichete: Constanța
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole